Sari direct la conținut

Francois Hollande nu va candida pentru un nou mandat de presedinte al Frantei

HotNews.ro
Francois Hollande, Foto: Agerpres (editat)
Francois Hollande, Foto: Agerpres (editat)

Presedintele francez Francois Hollande a anuntat, joi seara, ca nu va candida pentru cel de-al doilea mandat la alegerile din primavara anului viitor, relateaza AFP. Stanga franceza a dat startul joi depunerii candidaturilor pentru alegerile primare (in vederea desemnarii candidatului la prezidentiale), intr-un moment in care popularitatea actualului sef al statului este la o cota scazuta, noteaza AFP. Hollande este presedintele francez cu mai scazuta popularitate din istoria modera la finalul mandatului sau de 5 ani, marcat de o rata ridicata a somajului si de o serie de atacuri islamiste pe teritoriul Frantei.

„Am decis sa nu candiez pentru inca un mandat”, a afirmat Hollande intr-un interviu transmis in direct la tv de la Palatul Elysee.

Premierul francez Manuel Valls sugerase, recent, ca intentioneaza sa fie candidatul socialistilor la alegerile prezidentiale din 2017. Intr-un interviu publicat duminica trecuta in Le Journal du Dimanche, Valls nu excludea posibilitatea de a candida impotriva lui Hollande la alegerile primare socialiste din luna ianuarie.

In acelasi interviu, Valls a criticat deschis comportamentul lui Hollande fata de publicarea unei carti controversate despre presedintia sa, pe baza interviurilor oferite pe parcursul mandatului sau de cinci ani: „Trebuie sa spunem ca, in ultimele saptamani, s-a schimbat contextul. Publicarea cartii a provocat haos in randul stangii”, a afirmat Valls.

In replica, Hollande, aflat in Madagascar, a pledat pentru unitate.

O infruntare intre presedintele si premierul Frantei ar fi putut diviza si mai mult tabara socialista, in timp ce rivalii lor de centru-dreapta lanseaza campania serioasa impotriva extremei-drepte, dupa ce si-au ales deja candidatul – fostul premier Francois Fillon, care i-a invins in alegerile primare pe Allain Juppe, si el fost premier, si pe fostul presedinte Nicolas Sarkozy.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro