The Economist: Dificultatea de a face schimburi teritoriale in Balcani

In urma cu 10 ani Kosovo si-a proclamat independenta fata de Serbia. Albanezii de acolo, care reprezinta majoritatea populatiei, sarbatoresc inca te atunci. Dar sarbii din Kosovo, dintre care cei mai multi traiesc in enclave, nu o fac. Serbia nu recunoaste Kosovo, care era anterior provincia ei sudica, iar sarbii din Kosovo inca se mai considera cetateni ai Serbiei. Situatia este tipica pentru Balcani, o regiune in care granitele sunt, sincer, o harababura. Asadar avem sarbi care traiesc in Kosovo si in Bosnia-Hertegovina, unde au propria lor republica (Republika Srpska), albanezi si bosniaci (musulmani) care traiesc in Serbia si greci care traiesc in Albania. Autoritatile sarbe au propus recent omologilor lor albanezi din Kosovo o discutie privind un schimb de teritorii. Este aceasta o idee buna?, se intreaba The Economist intr-o analiza citata de Rador.

In 1923 Grecia si Turcia au convenit sa faca un schimb de populatie de aproximativ 2 milioane de oameni. Cetateni crestin-ortodocsi, vorbitori in principal de greaca, ai Turciei au fost trimisi in Grecia, iar musulmani din Grecia au fost trimisi in Turcia. A fost o stramutare brutala, dar, remarca aparatorii ideii, Grecia si Turcia nu au mai avut de atunci nici un razboi. Singurul loc in care au mai luptat grecii cu turcii a fost Cipru, acolo unde populatiile au ramas amestecate. Acest fapt i-a inspirat pe nationalistii din Balcanii Occidentali. Intre 1918 si anii ’50 multi musulmani din Iugoslavia au fost incurajati sa plece in Turcia.

Insa la momentul colapsului Iugoslaviei, in anii ’90, tara inca mai continea o mixtura de populatii foarte diverse. Liderii din razboaiele iugoslave au privit epurarea etnica drept cea mai buna cale de a crea noi state-natiune nepopulate cu minoritati avand potentialul de a crea probleme. Pana in 1995 regiuni istoric populate de sarbi din Croatia fusesera depopulate si, similar, sute de mii de sarbi, croati si bosniaci au fost izgoniti din casele lor din Bosnia. Insa statele care au rezultat de pe urma imploziei nu au cuprins cu acuratete exclusiv sarbi, croati, bosniaci si asa mai departe. Nenumarati sarbi au fugit din Kosovo dupa razboiul de acolo, insa aproximativ 120.000 au ramas.

Autoritatile sarbe vor sa discute atribuirea partii de nord a Kosovo Serbiei, in schimb regiuni ale Serbiei locuite de albanezi urmand sa treaca la Kosovo. Sustinatorii unei astfel de „curatari a hartii” afirma ca statele multi-etnice esueaza in Balcani. Insa ei ignora faptul ca, odata ce guvernelor vor porni pe aceasta cale, procesul nu poate avea un final evident si el nu tine cont nici de drepturile omului, in raport cu toti cei implicati.

Daca Serbia si Kosovo vor incepe discutii serioase despre o redesenare a granitei lor, impactul asupra comunitatilor din Balcani, dincolo de cele afectate direct in Serbia si Kosovo, ar putea fi unul profund. Liderii sarbilor bosniaci ar organiza un referendum privind viitorul Republicii Srpska; croatii bosniaci le-ar urma exemplul; bosniacii ar lupta atunci impotriva dezmembrarii tarii lor comune. Peste granita, Serbia ar incepe sa-i reprime pe nationalistii bosniaci din Sandzak, care viseaza sa incorporeze regiunea intr-o Bosnia Mare. Intre timp, albanezii din vestul Macedoniei si din Muntenegru ar cere sa se uneasca cu o Albania Mare. Adeptii ideii ar dori de asemenea sa incorporeze si unele portiuni din nordul Greciei, in vreme ce nationalistii greci ar revendica o parte din sudul Albaniei.

Una dintre ironiile legate de acest schimb propus este aceea ca sarbii din Kosovo traiesc in cea mai mare parte in enclave din sudul tarii. Astfel ca in urma unui acord ei n-ar ajunge sa traiasca in Serbia si ar fi probabil nevoiti sa-si abandoneze casele, daca nu vor fi expulzati. Insa e posibil ca responsabilii sarbi sa fie mai putin preocupati de compatriotii lor si mai interesati sa faca pasi in directia recunoasterii Kosovo – inlesnindu-si astfel dorita accedere in UE.

Poate ca pe ei nu-i preocupa faptul ca un schimb de teritorii in Balcanii Occidentali ar avea ramificatii enorme. Nationalistii maghiari, la urma-urmei, raman inca neimpacati cu pierderea Transilvaniei in favoarea Romaniei, iar nationalistilor romani le-ar placea sa-si modifice frontierele pentru a incorpora Moldova. Exista un motiv pentru care termenul de „balcanizare” are o conotatie negativa. Cat despre UE in general, diminuarea relevantei granitelor nationale pare mai inteleapta decat modificarea lor si, dupa cum se exprima un demnitar UE, „deschiderea portilor iadului”, scrie The Economist, citat de Rador.