Sari direct la conținut

Alegeri parlamentare in Italia: O analiza El Pais arata cum a incercat presa rusa sa stimuleze extrema dreapta in lunile dinaintea scrutinului

HotNews.ro

In Italia au loc duminica alegeri parlamentare si alegeri pentru reinnoirea Consiliilor executive in doua din cele mai importante regiuni ale Peninsulei, Lazio si Lombardia. Alegerile din Italia sunt privite cu preocupare pe continent, avand in vedere ponderea pe care o au in sondaje doua partide eurosceptice si populiste: Liga Nordului, condusa de Matteo Salvini, de extrema dreapta, si gruparea anti sistem Miscarea 5 Stele, al carei lider este Luigi di Maio. Liga Nordului face parte, alaturi de partidul Forza Italia, din coalitia de dreapta condusa de fostul premier Silvio Berlusconi, coalitie cotata ca favorita in sondaje.

Alegerile din 4 martie marcheaza reintrarea in scena a lui Silvio Berlusconi, care, la 81 de ani, conduce o coalitie de dreapta, fara insa a putea candida la postul de premier, el avand la activ o condamnare definitiva pentru frauda fiscala.

Coalitia de dreapta condusa de Silvio Berlusconi este formata din Forza Italia (partidul de dreapta al fostului premier Berlusconi) si doua formatiuni de extrema-dreapta – Liga Nordului si Fratii Italiei si este principala favorita in sondaje inaintea scrutinului de duminica, dar nu are garantia formarii unei majoritati – este cotata cu aproximativ 37% din intentiile de vot.

Urmeaza Miscarea 5 Stele, cu 28%, alianta de centru-stanga 27% (din care 23% pentru partidul lui Renzi) si miscarea de stanga Liberi si Egali, cu 6%.

Analistii spun ca pragul pentru obtinerea majoritatii in {arlament va fi de 40-45%, intrucat noul sistem electoral combina scrutinul proportional cu cel majoritar.

  • Analiza El Pais: Cum au functionat retelele rusesti pentru a impulsiona extrema dreapta in Italia

O analiza a retelelor sociale realizata de cotidianul spaniol El Pais arata modul in care mass-media sprijinita de Kremlin a stimulat discursul xenofob si extrema dreapta italiana, inaintea scrutinului de duminica.

Propaganda rusa s-a concentrat asupra Italiei in ultimele luni, desfasurand o campanie de dezinformare concentrata pe migratie – principala tema a campaniei electorale din peninsula – pentru a sprijini partidele extremiste la alegerile parlamentare programate duminica.

El Pais a analizat zeci de mii de postari pe retele de socializare, identificand o retea de activisti anti-imigratie care au distribuit articole publicate in principal de Sputnik, entitate media activa la nivel global, inclusiv in Italia, si controlata de statul rus.

Sputnik in limba italiana s-a straduit sa propage o imagine falsa a Italiei. In acest scenariu, tara a fost invadata de refugiati care sunt de vina pentru somaj si pentru inflatie, in mijlocul unei crize care se agraveaza din cauza atitudinii pasive a politicienilor pro-europeni. In cele din urma, insasi Uniunea Europeana este considerata vinovata, noteaza El Pais.

Cateva exemple de titluri de la Sputnik includ: „In 2065, imigrantii din Italia ar putea depasi 40% din totalul populatiei” si „Haosul migrantului, inceputul unui razboi social”.

Concluzia El Pais este ca Sputnik Italia a fost foarte influent in radicalizarea dezbaterii publice asupra crizei imigratiei in timpul campaniei electorale din Italia. De asemenea, dintre toate mass-media straine care opereaza in Italia, Sputnik a fost al doilea cel mai influent, dupa versiunea italiana The Huffington Post, potrivit Alto Dato Analytics, al carui algoritm clasifica site-urile prin numerele utilizatorilor si intensitatea actiunilor pe social media, la fel ca si algoritmii Google.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro