Sari direct la conținut

Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva nu s-a predat autorităţilor şi se află la sediul unui sindicat al metalurgiştilor

HotNews.ro

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva nu s-a predat autorităţilor şi se află la sediul unui sindicat al metalurgiştilor, informează News.ro citând AFP.

El însă nu este considerat un fugar, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului federal din Curitiba.

„Lula a avut oportunitatea de a se preda fără a fi nevoie de interveţia poliţiei. Însă toată lume ştie unde este, nu se ascunde, nu este un fugar”, a precizat oficialul.

Potrivit mandatului, Lula putea să se prezinte „de bună voie, vineri, până la ora locală 17.00, la sediul poliţiei federale din Curitiba”.

Cu o jumătate de oră înainte de expirarea acestui termen, fostul preşedinte a apărut la geamul sediului sindicatului metalurgiştilor din Sao Bernardo do Campo, în apropiere de Sao Paulo, pentru a saluta miile de persoane venite să-l susţină.

În vârstă de 72 de ani, Lula trebuia să se predea pentru a ispăşi o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru corupţie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro