Sari direct la conținut

Air France preconizează că 25% dintre zborurile programate pentru luni vor fi anulate

HotNews.ro

Air France preconizează că 25% dintre zborurile programate pentru luni, a zecea zi de grevă a angajaţilor privind salariile, vor fi anulate, potrivit agenției Reuters, citată de News.ro.

Într-un comunicat, compania aeriană a transmis că 65% dintre zborurile pe distanţe medii şi lungi vor fi efectuate de pe aeroportul internaţional Charles de Gaulle din Paris.

Cât priveşte zborurile pe distanţe scurte, 8,5% dintre ele vor fi efectuate de pe aeroportul parizian Orly şi de pe alte aeroporturi regionale.

Aproximativ 28% dintre piloţii companiei vor fi în grevă.

Prima rundă de proteste a avut loc în luna februarie.

Vineri, compania a început noi negocieri cu membri ai staff-ului, în încercarea de a pune capăt disputei, care a costat-o până acum 220 de milioane de euro.

Jean-Marc Janaillac, CEO al Air France KLM şi preşedinte al Air France, a spus că va fi dificil să îşi păstreze funcţia dacă negocierile eşuează.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro