Liderii Chinei şi Japoniei au discutat pentru prima dată la telefon, tema fiind situaţia din Peninsula Coreeană
Prim-ministrul japonez Shinzo Abe şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, au discutat vineri despre situaţia din Peninsula coreeană într-o convorbire telefonică, prima din istorie dintre liderii celor două ţări, scrie CNN, citat de News.ro.
„Este pentru prima oară când prim-ministrul Japoniei şi preşedintele Chinei au avut o convorbire telefonică”, a declarat Abe. „Acest lucru înseamnă că relaţiile dintre Japonia şi China se îmbunătăţesc”, a adăugat el.
Abe a declarat că este de acord cu Xi privind importanţa includerii dezarmării nucleare complete în Declaraţia de la Panmunjom semnată săptămâna trecută de liderii Nordului şi Sudului.
Mai târziu luna aceasta, premierul chinez Li Keqiang va vizita Japonia pentru prima dată în ultimii opt ani şi este aşteptat să se întâlnească cu împăratul Akihito.
Într-o convorbire telefonică separată cu Xi, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in i-a mulţumit liderului chinez pentru „susţinerea şi încurajarea” discuţiilor intercoreene, conform biroului lui Moon.
Xi şi Moon au declarat vineri că vor „comunica îndeaproape şi vor coopera în timpul procesului de declarare a sfârşitului războiului” dintre cele două Corei.
Liderii Coreei de Sud, Chinei şi Japoniei se vor întâlni miercuri pentru prima oară din 2015.