Sari direct la conținut

ONU inițiază un sondaj global adresat tinerilor

HotNews.ro
ONU, Foto: Google
ONU, Foto: Google

Înalți oficiali ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) urmează să lanseze un sondaj global de colectare a informațiilor, adresat de patru ori pe an, pentru a lua în considerare pulsul opiniei tinerilor în probleme precum educația, viața de familie și internetul, scrie BBC.

Michael Moller, directorul general al Oficiului Națiunilor Unite de la Geneva, a declarat că guvernele și instituțiile, precum ONU, nu au ținut cont suficient de opinia tinerilor.

„Am 65 de ani și există diferențe fundamentale în ceea ce privește modul în care oamenii percep lumea la vârsta de 15 ani și la 65 de ani – generația mea nu poate presupune ceea ce își dorește generația tânără”, a spus dl Moller.

Există o versiune pilot a sondajului ONU, care va chestiona mai mult de 25.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 29 de ani, din 26 de țări. Primele rezultate ale sondajului pilot, condus de UN Global Sustainability Index Foundation, au arătat că 63% dintre tineri nu se bucură de școală ori de universitate.

Sondajul arată diferențele în ceea ce privește modul în care tinerii din diferite țări se raportează la familiile lor – tinerii din Africa și țările din Asia sunt mai doritori în a-și petrece timpul cu familia decât europenii și americanii.

„Avantajul constă în faptul că tinerii nu au filtru, ei nu au nicio problema să-ți spună adevărul, chiar dacă este incomod sau îi pune într-o lumina proastă ori dacă sunt de părere că este ceea ce cercetătorii vor să audă”, a spus Prof Cassino.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro