Sari direct la conținut

Merkel prezintă o serie de propuneri în vederea unei noi înăspriri a controlului migranţilor în Germania

HotNews.ro
Angela Merkel si Horst Seehofer, Foto: Agerpres/EPA
Angela Merkel si Horst Seehofer, Foto: Agerpres/EPA

Cancelarul german Angela Merkel le-a propus partenerilor săi de coaliţie o serie de măsuri în vederea consolidării controlului fluxurilor migratorii, potrivit unui document pe care li l-a trimis sâmbătă, cu o zi înaintea unor reuniuni cruciale în supravieţuirea Guvernului său, relatează News.ro citând AFP.

Conducătoarea conservatoare – foarte slăbită de o frondă a aliatului său bavarez de dreapta – doreşte ca migranţii care sosesc în Germania dar care s-au înregistrat în alte state membre UE să fie plasaţi în centre de primire speciale şi în condiţii foarte restrictive, potrivit unui text de opt pagini transmis Partidului Social-Democrat (SPD) şi Uniunii Social-Creştine (CSU), după care AFP scrie că a obţinut o copie.

„În aceste centre de primire speciale, va exista o obligaţie de rezidenţă (…) prevăzând, dacă este necesar, sancţiuni”, se arată în document. Scopul pare să fie o pronunţare cât mai rapidă asupra dosarelor.

Gestionarea acestor nou-sosiţi nu va fi încredinţată, în niciun caz, comunităţilor, aşa cum s-a întâmplat la sosirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016.

Mai general, Angela Merkel insistă asupra faptului că „noi vrem să continuăm să reducem numărul migranţilor care sosesc în Germania”, în pofida faptului că numărul lor a scăzut cu 20% în primele cinci luni ale lui 2018, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Această propunere cu privire la centre de primire speciale pare o mână întinsă conservatorilor bavarezi, mai ales ministrului său de Interne Horst Seehofer, care i-a dat un ultimatum să găsească o soluţie europeană la fluxul migraţiei, altfel va ordona expulzarea migranţilor înregistraţi în alte ţări europene.

Angela Merkel a refuzat întotdeauna orice măsură unilaterală şi a negociat dur, la Bruxelles, progrese la nivel european în vederea reducerii presiunii migraţiei şi opririi turbulentului său aliat.

Ea a dat asigurări că a obţinut undă verde din partea a 14 state membre UE în vederea trimiterii migranţilor înregistraţi în aceste ţări, potrivit unor surse din cadrul coaliţiei.

Vineri, Guvernul său a anunţat că Spania şi Grecia şi-au dat acordul în vederea primirii migranţilor care sosesc în Germania dar care sunt înregistraţi în aceste state, în baze de date europene.

Între aceste 14 state se află, în afară Franţa, opozanţi aprigi ai generoasei politici de primire a refugiaşilor decisă de Merkel în 2015, precum Polonia, Cehia şi Ungaria.

Italia – care se află între ţările din prima linie a sosirii migranţilor – nu se află, în schimb, între aceste state.

La ora actuală Germania nu trimite migranţi înregistraţi în baza de date Eurodac „decât în aproximativ 15% din cazuri”, se arată în document.

„În vederea creşterii clare a acestui procent, noi încheiem acorduri cu diverse state membre”, care „accelerează procedurile de trimitere înapoi şi depășesc obstacole din calea trimiterii înapoi”, potrivit aceleiaşi surse.

Seehofer, un bavarez foarte conservator, a transformat într-un casus belli înăsprirea condiţiilor de acces la sistemul de azil german.

Toate aceste propuneri urmează să fie examinate duminică de către Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul lui Merkel, şi CSU a lui Seehofer, două formaţiuni aliate din 1949, dar care se află pe marginea unui divorţ din cauza dezbaterii pe tema migranţilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro