Surse din guvernul francez: SUA au respins o solicitare europeană de exceptare de la sancțiunile împotriva Iranului pentru companiile cu sediul în UE
SUA au respins o solicitare europeană comună de a nu pedepsi companiile europene pentru că fac afaceri în Iran, au declarat marţi surse din cadrul guvernului francez, relatează DPA, preluată deAgerpres.
Guvernul american a răspuns la o scrisoare trimisă pe 4 iunie, susţin sursele citate, şi nu a oferit răspunsuri pozitive la niciuna dintre solicitările pe care le conţinea.
Miniştrii de Externe, de Finanţe şi ai Economiei din Germania, Marea Britanie şi Franţa au făcut în această misivă un apel comun către secretarul de stat american Mike Pompeo şi către şeful Trezoreriei, Steven Mnuchin, solicitând exceptarea de la sancţiunile americane a companiilor cu sediul în UE care au făcut afaceri în Iran de la începutul lui 2016.
În mai, preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi alte puteri mondiale, care prevede monitorizarea programului nuclear şi prevenirea producerii de arme atomice în Iran, în schimbul ridicării sancţiunilor economice.
În pofida deciziei lui Trump, celelalte puteri care au încheiat acordul – Marea Britanie, Franţa, Germania, China şi Rusia – au încercat să menţină înţelegerea.
După retragerea din acord, Trump a anunţat un nou set de sancţiuni împotriva Republicii Islamice. Ca parte a acestor sancţiuni, companiile europene riscă penalităţi severe dacă fac afaceri în Iran şi în acelaşi timp operează şi în SUA.