Sari direct la conținut

VIDEO Marșul extremei drepte din Portland: Polițiștii i-au atacat cu bastoane, grenade paralizante și gaze lacrimogene pe contramanifestanții de stânga 

HotNews.ro
VIDEO Marșul extremei drepte din Portland: Polițiștii i-au atacat cu bastoane, grenade paralizante și gaze lacrimogene pe contramanifestanții de stânga 

Un marș al grupului de extremă dreapta Patriot Prayer din Portland, Oregon, de sâmbătă, a culminat cu atacul poliției asupra contraprotestatarilor, relateazăThe Guardian. Atacați de Poliție au fost și jurnaliștii.

După două ore de manifestații, polițiștii s-au îndreptat către contramanifestanții de stânga cu bastaone de cauciuc și au fosloit grenade paralizante și gaze lacrimogene.

În timp ce polițiștii îi atacau pe contramanifestanții, membrii și simpatizanții grupului Patriot Prayer au scandat ”închideți-i, închideți-i”.

Poliția din Portland a trimis sute de ofițeri la marș, iar o mare parte din zi au încercat să îi țină pe extremiștii de dreapta, conduși de candidatul la Senatul SUA Joey Gubson, departe de contramanifestanți.

La un moment dat, susțin polițiștii, contraprotestatarii au început să arunce cu diverse obiecte în ei.

Un jurnalist a fost lovit de o sticlă de plastic plină și a spus că, cel mai probabil, aceasta a venit dinspre un contraprotestatar.

Un fotograf a spus, pe de altă parte, că primul atac a pornit dinspre Patriot Prayer. Acesta a spus că poliția l-a atacat atât pe el, dar și pe alți reporteri care filmau de pe trotuar.

De asemenea, co-președinta Partidului Democrat-Socialist din Portland, Olivia Katbi Smith, a spus că poliția nu a fost provocată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro