Sari direct la conținut

John Bolton: Turcia poate pune punct disputei cu Statele Unite instant, dacă îl eliberează pe pastor

HotNews.ro
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP

John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, a declarat că autoritățile de la Ankara pot pune „instant” punct disputei cu Statele Unite dacă îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson, relatează Reuters, citat de Mediafax.

„Uitați, Guvernul Turciei a făcut o mare greșeală când nu l-a eliberat pe pastorul Brunson”, a declarat Bolton în timpul unei vizite în Israel.

„Cu fiecare zi în care Turcia continuă să facă această greșeală, criza se adâncește. Turcia ar trebui să gândească precum un partener NATO, parte a Occidentului și să îl elibereze pe pastor”, a adăugat acesta.

Întrebat de riscul ca Turcia să fie exclusă din NATO în urma acestei crize, John Bolton a declarat că: „Aceasta nu este momentan o problemă. Suntem concentrați pe problema pastorului și a altor americani pe care guvernul Turciei îi reține ilegal”, a declarat Bolton.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro