VIDEO O mașină a intrat în mulțime într-un oraș din China: cel puțin 9 persoane ucise și zeci de răniți
Un bărbat a intrat cu mașina într-o piață aglomerată din Hengyang, sudul Chinei, ucigând cel puțin nouă oameni și rănind alți 43, au aunțat oficiali locali, potrivit BBC News.
Un SUV de culoare roșie a pătruns miercuri în piața Binjiang din orașul Hengyang, provincia Hunan, la ora locală 19:40 (14:40 ora României).
Presa locală a relatat că unele dintre victime par să fi fost înjunghiate.
Șoferul, care are antecedente penale, a fost arestat, au anunțat oficialii.
Autoritățile nu au precizat dacă incidentul este considerat unul terorist.
Guvernul local l-a calificat însă, într-un comunicat, drept „un caz intenționat, răuvoitor de conducere (a mașinii), cu scopul de a vătăma”.
Victimele au fost transportate la spital, iar investigațiile sunt în curs, se mai precizează în comunicat.
Imaginile de la fața locului difuzate de presa chineză surprind oamenii fugind din piața aglomerată. Alții încearcă să ajute răniții, în timp ce mai multe trupuri zac pe asfalt.
Poliția l-ar fi identificat pe suspect drept Yang Zanyun, în vârstă de 54 de ani.
Potrivit presei, din cazierul său penal reiese că acesta a făcut închisoare pentru incendiere și infracțiuni legate de traficul de droguri.
Breaking: At least 3 dead and more than 40 injured after an SUV rammed into a crowd of people in Hengyang, China. A man is in custody and the motive is under investigation. (Via @ZhangZhulin) pic.twitter.com/XLEkBhN9kr
— PM Breaking News (@PMBreakingNews) September 12, 2018
\uD83D\uDD34 SUIVI – #Chine : Une voiture a percuté des dizaines de personnes dans la ville de #Hengyang lors d’un événement de danse qui était en cours. Un homme a été arrêté et la cause de l’incident est à ce stade inconnue.” ( pic.twitter.com/4ALxQ3Njvo
— Tv Languedoc (@tvlanguedoc) September 12, 2018