Sari direct la conținut

Un imigrant sirian a fost arestat după ce a trăit 7 luni într-un aeroport

HotNews.ro
Un imigrant sirian a fost arestat după ce a trăit 7 luni într-un aeroport

Un cetățean sirian care a petrecut aproape șapte luni în aeroportul din capitala Malaeziei a fost arestat. Hassan al Kontar a supraviețuit hrănindu-se cu mâncare servită în avion, pe care o primea de la personalul care lucrează în aeroport. Vreme de șapte luni, acesta a dormit pe o saltea pentru a evita întoarcerea în patria sa distrusă de război, relateazăNBC News.

Hassan al Kontar, în vârstă de 36 de ani, locuiește în aeroportul internațional din Kuala Lumpur din 7 martie. Acesta nu vrea să se întoarcă în Siria deoarece se teme că va fi arestat pentru că a refuzat să efectueze serviciul militar obligatoriu.

Agenția pentru refugiați a Organizației Națiunilor Unite a confirmat arestarea acestuia marți.

,,Sunt foarte obosit”, a spus al Kontar într-un interviu din luna mai. ,,Continui să susțin că nu sunt o persoană rea, nu sunt un laș- pot lupta, dar asta nu e lupta mea. Este lupta altcuiva în țara mea.”

Înainte ca războiul civil să izbucnească în 2011, al Kontar trăia o viață obișnuită și era angajat ca manager la o companie de asigurări în Emiratele Unite Arabe.

Acesta a fost chemat în țară pentru efectuarea serviciului militar după izbucnirea conflictului. După ce a refuzat să se întoarcă, ambasada siriană din Emirate a refuzat să îi reînnoiască pașaportul în 2012. Permisul său de muncă nu a putut fi reînnoit, așa că al Kontar și-a pierdut locul de muncă și a rămas în Emirate pentru alți șase ani.

Acesta a fost identificat în cursul acestui an de autorități și trimis în Malaezia, una dintre puținele state care acceptă cetățeni sirieni fără viză vreme de 90 de zile.

După ce încercarea de a obține viză permanentă a eșuat, acesta a decis să plece în Ecuador, o altă țară care acceptă sirieni fără viză. Compania aeriană a refuzat, însă, să îi permită lui Kontar să plece, așa că acesta a decis să rămână în aeroportul din Kuala Lumpur până la găsirea unei soluții.

Autoritățile pentru imigrație din Malaezia au refuzat să comenteze arestarea cetățeanului sirian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro