Manifestație la Viena/ ,,Banalizarea xenofobiei” și declinul cheltuielilor sociale
Mii de persoane au manifestat joi seara la Viena contra coaliţiei de la putere între dreapta şi extrema dreaptă, denunţând declinul cheltuielilor sociale şi „banalizarea” xenofobiei, relatează un jurnalist al AFP, citat de Agerpres.
Participanţii vor ca această adunare de protest din faţa Cancelariei să devină una săptămânală pentru a reînvia „manifestaţiile de joi” din anul 2000 contra primului guvern de coaliţie format de conservatori cu extrema dreaptă, care a provocat atunci un val de indignare.
Potrivit organizatorilor mobilizării, 20.000 de oameni au fost prezenţi la protestul în care un îndemn la „rezistenţă” a fost lansat în mai multe rânduri. Poliţia nu a comunicat estimări.
Figura ministrului de interne austriac, Herbert Kickl (FPOe, extrema dreaptă), a concentrat criticile participanţilor şi a inspirat majoritatea sloganurilor.
„El nu respectă nimic, ameninţă democraţia”, a declarat pentru AFP Leo Artner, un institutor de 32 de ani.
Ministrul de 49 de ani, care înăspreşte politica de azil şi de imigrare a ţării, a făcut obiectul multor polemici în ultimele luni. La finalul lui septembrie, el a fost acuzat că doreşte să controleze presa după difuzarea unor instrucţiuni vizând limitarea cooperării poliţiei cu media considerate ”critice”.
La începutul săptămânii, el a tulburat din nou presa prin publicarea corespondenţei dintre administraţia sa şi un jurnalist de investigaţie, fără acordul acestuia. Kickl este unul din cei şase miniştri ai FPOe în guvernul condus din decembrie 2017 de cancelarul conservator Sebastian Kurz.
„Acest guvern este un film prost, ne întrebăm în fiecare zi ce urmează să se întâmple”, a spus Marie, 22 de ani, denunţând, la fel ca şi alţi manifestanţi, „banalizarea” declaraţiilor xenofobe şi încărcate de ură, conchide AFP.