Sari direct la conținut

Macron promite să mențină direcția guvernului și să continue reformele în ciuda diminuării sprijinului popular

HotNews.ro
Macron promite să mențină direcția guvernului și să continue reformele în ciuda diminuării sprijinului popular

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a recunoscut marţi că i-ar fi putut „deranja” pe unii prin „determinarea sa şi modul direct” de exprimare, dar s-a angajat că va menţine direcţia guvernului şi va continua reformele pe care le doreşte implementate, transmite EFE, citat de Agerpres.

Într-un discurs solemn televizat, rostit într-un moment când popularitatea sa este la cota cea mai joasă, Macron a asigurat că, pentru executivul anunţat marţi, – cu patru noi miniştri şi zece schimbări în eşaloanele inferioare – nu va exista o întoarcere şi nici o schimbare de direcţie.

„Aceste ultime luni au putut face mai puţin vizibilă acţiunea mea deoarece uneori, prin determinarea mea sau modul direct de exprimare, am putut deranja sau şoca pe unii. Şi aud criticile”, a arătat preşedintele francez.

El a reiterat însă faptul că „voinţa sa de a acţiona nu a pierdut din intensitate”, ci, în opinia sa, „este încă mai puternică”.

Emmanuel Macron a apărat guvernul condus de de premierul Edouard Philippe care, în 17 luni de mandat, a luat decizii importante în domenii precum educaţia, munca sau transportul feroviar, în ciuda multor voci care susţineau că reformele vor fi imposibil de realizat.

„Ştiu că există nerăbdare, şi o împărtăşesc, dar (…) nu am amânat niciodată o decizie care trebuia să fie luată”, a spus Macron, într-o aparentă aluzie la criticile primite pentru cele două săptămâni scurse până la finalizarea remanierii guvernamentale după demisia ministrului de Interne, Gerard Collomb.

Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma „o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic „rămâne acelaşi”, a anunţat marţi palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters.

„Această echipă guvernamentală îşi va înscrie acţiunea în continuitatea politicii desfăşurate de guvern şi a calendarului de reforme pentru lunile care vor veni”, a adăugat preşedinţia.

Remanierea, anunţată printr-un comunicat de presă, s-a decis în urma unor consultări intense între preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul Edouard Philippe.

Christophe Castaner, de 52 de ani, a fost numit ministru de interne în locul lui Gerard Collomb şi îl va avea ca adjunct pe fostul şef al Direcţiei generale a securităţii interne (DGSI), desemnat secretar de stat. Practic, demisia de pe 2 octombrie a ministrului Gerard Collomb a declanşat remanierea guvernului.

Prezentată mai întâi ca o remaniere minimă, schimbarea de compoziţie a guvernului a câştigat în amploare de-a lungul zilelor.

Evocată pentru o perioadă, ipoteza unei demisii a guvernului şi a unui nou discurs de politică generală a lui Edouard Philippe în faţa Adunării naţionale a fost exclusă la începutul ultimei săptămâni.

Răstimpul trecut pentru a finaliza noua echipă guvernamentală, foarte neobişnuit în Franţa, a atras criticile opoziţiei, care a denunţat „o imensă febrilitate la vârful statului, cu o succesiune de erori şi o incapacitate de a alege o direcţie”.

De asemenea, opoziţia a apreciat că Emmanuel Macron şi Edouard Philippe s-ar fi aflat într-un „conflict” privind arhitectura viitorului guvern. Executivul, deşi nu a negat exista unor „discuţii”, a infirmat zvonurile de dezacord.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro