Sari direct la conținut

Raport: Crimele de război împotriva minorității sârbe din Croația sunt încă ignorate

HotNews.ro
Raport: Crimele de război împotriva minorității sârbe din Croația sunt încă ignorate

După un protest declanșat de lipsa condamnărilor în cazuri de crime de război împotriva croaților, un nou raport arată că există foarte puține condamnări pronunțate împotriva crimelor comise împotriva sârbilor din Croația, informeazăBalkan Insight.

Un raport publicat luna aceasta de Consiliul Național al Serbiei, instituția responsabilă pentru reprezentarea intereselor minorității sărbe în Croația, arată că sârbii care trăiesc în Croația simt că statul ignoră crimele comise împotriva lor în timpul războiului din 1991-1995.

Sasa Milosevic, vice-președintele Consiliului Național al Serbiei, a fost editorul raportului intitulat ,,Crime de război împotriva sârbilor din Croația între 1991-1995”.

,,Există exemple clare prin care se poate arăta acest lucru, însă cea mai importantă este Operațiunea Furtuna”, a declarat Milosevic pentru BIRN.

În timpul acestei operațiuni, forțele croate au recâștigat teritorii controlate din 1991 de rebelii sârbi. Însă această operațiune a declanșat și o criză umanitară, deoarece aproximativ 200 000 de civili sârbi au părăsit Croația în timpul și după operațiune.

Comitetul Croat de la Helsinki susține că 677 de civili au fost uciși în această operațiune, însă o singură persoană a fost condamnată pentru comiterea crimelor de război.

Studiul condus de Consiliul Național al Serbiei analizează 30 dintre cele mai cunoscute crime împotriva civililor sârbi. Sunt furnizate astfel descrierile evenimentelor, listele de victime și consecințele de natură juridică ale acestor acțiuni.

Multe dintre cazuri nu au dus la condamnarea persoanelor vinovate deoarece acestea sunt fie necunoscute, fie cazurile au fost respinse de la prima sau a doua înfățișare a acuzaților în fața unui tribunal avizat, mai este precizat în raport.

Crimele de război împotriva croaților sunt subiecte intens dezbătute în țară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro