Staffan de Mistura se va retrage din funcția de emisar ONU pentru Siria la sfârșitul lunii noiembrie
HotNews.ro
Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a transmis Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite că se va retrage din funcție la sfârșitul lunii, pe fondul unor probleme personale, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
Staffan de Mistura a îndeplinit funcția de emisar ONU pentru Siria în ultimii patru ani, fiind a treia persoană care a deținut această funcția încă de la izbucnirea conflictului sirian.
Predecesorii acestuia, fostul secretar general ONU, Kofi Annan și diplomatul algerian Lakhdar Brahimi , au demisionat după ce discuțiile privind soluționarea conflictului din Siria au ajuns în impas.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro