Sari direct la conținut

Simon Coveney: Irlanda ar putea cere derogări de la unele reguli UE în cazul unui Brexit fără acord

HotNews.ro
Simon Coveney, Foto: Agerpres
Simon Coveney, Foto: Agerpres

Irlanda nu exclude posibilitatea de a-i solicita Uniunii Europene să relaxeze sau chiar să renunțe la unele reguli ale pieței unice în cazul unui Brexit fără acord pentru a evita instalarea unei frontiere dure pe insula Irlanda, a declarat miercuri ministrul de externe și vicepremierul irlandez Simon Coveney, citat de Reuters, conform Agerpres.

Întrebat dacă Irlanda ar avea nevoie de derogări pentru a evita o frontieră dură, Coveney a spus: „Asta va fi o conversaţie care se va purta. Nu avem nimic care să se semene cu o concluzie la acea discuţie”.

„Dacă un Brexit fără acord devine rezultatul cel mai probabil, bineînţeles că va trebui să avem discuţii foarte detaliate cu Comisia despre cum putem menţine integritatea pieţei unice”, a adăugat el.

Coveney a spus că „perioada foarte neplăcută” ar putea dura mult timp, din cauza dificultăţii în a realiza un acord comercial cu Marea Britanie după ce relaţiile vor fi semnificativ afectate în urma unui Brexit fără acord.

Uniunea Europeană a prezentat miercuri măsuri pe termen scurt pentru limitarea perturbărilor traficului aerian, serviciilor financiare şi comerţului dacă Marea Britanie părăseşte blocul comunitar fără acord, un eveniment despre care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că ar fi „o catastrofă absolută”.

Irlanda a dezvăluit miercuri primul său set de planuri pentru cazul unui Brexit fără acord, care conţine inclusiv măsuri de urgenţă pentru evitarea unor crize alimentare şi de medicamente.

Vicepremierul Coveney a descris planurile drept „dezolante”, dar a precizat că guvernul său încă nu plănuieşte să apere piaţa unică europeană de-a lungul celor 500 km de frontieră cu provincia britanică Irlanda de Nord.

În schimb, documentul de 130 de pagini conţine planuri detaliate pentru stimularea infrastructurii ţării în porturi şi aeroporturi, precum şi măsuri legislative pentru protejarea sistemului sanitar al ţării sau a pieţei sale comune de electricitate cu Irlanda de Nord.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro