Preşedintele filipinez, din nou în centrul scandalului după ce a mărturisit că în adolescență și-a agresat sexual menajera

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte este în centrul unui nou scandal după ce a povestit că în adolescenţă şi-a agresat sexual menajera. Răspunzând criticilor, purtătorul de cuvânt al lui Rodrigo Duterte a declarat duminică că, de fapt, preşedintele a „inventat” povestea.
Controversatul preşedinte stârneşte cu regularitate scandaluri atunci când vorbeşte despre femei. El a glumit în legătură cu un viol şi s-a lăudat public cu infidelităţile sale.
Referindu-se la mărturisirea pe care i-a făcut-o unui preot pe când era în liceu, Duterte, în vârstă de 73 de ani, a spus că a intrat în camera menajerei sale în timp ce aceasta dormea.
„Am ridicat pătura (…) Am încercat să ating ce era în pantaloni”, a povestit el într-un discurs. „O atingeam când ea s-a trezit, aşa că am ieşit” din cameră”, a mai spus el, scrie AFP, potrivit Agerpres. Duterte a afirmat că i-a mărturisit preotului că s-a întors în camera menajerei şi a încercat să o agreseze din nou.
Partidul Gabriela, care apără drepturile femeilor, a cerut demisia preşedintelui, denunţând remarcile sale „respingătoare” şi acuzându-l că a recunoscut o tentativă de viol.
Răspunzând criticilor, purtătorul de cuvânt al lui Rodrigo Duterte a declarat duminică că preşedintele a „inventat” povestea.
„El a inventat o anecdotă ridicolă pentru a atrage atenţia asupra agresiunilor sexuale pe care el şi colegii lui le-au suferit în liceu”, a spus Salvador Panelo.
Duterte a făcut aceste declaraţii în timp ce critica Biserica Catolică în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală împotriva copiilor.
Preşedintele, care nu a ezitat să prezinte biserica drept „cea mai ipocrită instituţie”, în condiţiile în care populaţia ţării este majoritar catolică, a declarat sâmbătă că el şi colegii săi au fost agresaţi sexual în timpul spovedaniei.
Duterte se află în conflict deschis cu conducerea Bisericii Catolice din ţara sa, care a fost extrem de critică faţă de campania sa sângeroasă împotriva traficului de droguri.