Sari direct la conținut

Regatul Unit contribuie cu 300 de milioane de lire sterline la un fond UE pentru Irlanda de Nord

HotNews.ro
Regatul Unit contribuie cu 300 de milioane de lire sterline la un fond UE pentru Irlanda de Nord

Guvernul Regatului Unit a anunţat vineri că va contribui cu 300 de milioane de lire sterline (circa 333 de milioane de euro) la un program al Uniunii Europene pentru Irlanda de Nord, pentru a menţine pacea în această provincie după Brexit, transmite AFP, citat de Agerpres.

Programul PEACE, început în 1995, are scopul de a încuraja pacea şi reconcilierea şi de a promova progresul economic şi social în Ulster şi în regiunea adiacentă din Republica Irlanda. Prin fondurile anunţate, Londra va asigura finanţarea programului până în 2027, a anunţat Oficiul pentru Irlanda de Nord din cadrul executivului Regatului Unit.

Oficiul a precizat că suma este prevăzută în angajamentul comun cu UE, în cadrul acordului pentru Brexit. Acordul negociat de anul trecut cu Bruxellesul urmează să fie supus votului deputaţilor britanici marţi.

Irlanda de Nord este încă marcată de cele trei decenii de conflict între republicanii naţionalişti irlandezi şi unioniştii loiali Regatului Unit, din 1968 până în 1998, remarcă AFP.

Una din problemele acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, criticat atât de opoziţie, cât şi de personalităţi din Partidul Conservator (de guvernământ) este modalitatea de evitare a restabilirii unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, prin crearea unei uniuni vamale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro