VIDEO UPDATE Acordul privind Brexit a fost respins de Parlamentul britanic. Înfrângere istorică pentru premierul Theresa May. Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Reacția Theresei May
Parlamentul de la Londra a respins, marţi seară, proiectul acordului de „divorț” convenit cu Uniunea Europeană de către premierul britanic Theresa May. Acest vot, care reprezintă o înfrângere istorică pentru Theresa May, amplifică incertitudinea cu privire la viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din UE. După vot, opoziția laburistă a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului conservator condus de Theresa May, moțiune care va fi dezbătută miercuri.
- UPDATE: Theresa May i-a reasigurat pe cei care au votat la referendum pentru părăsirea UE că votul lor va fi respectat și le-a cerut deputaților să vină cu soluții și să colaboreze cu Guvernul.
„Fiecare zi care trece fără ca această problemă să fie rezolvată înseamnă mai multă incertitudine, mai multă amărăciune și o rană tot mai mare”, a afirmat May, potrivit Reuters.
Premierul britanic a mai spus că, dacă va rămâne în funcție, va lua legătura cu Bruxelles-ul și cu partenerii europeni în cel mai scurt timp pentru a continua negocierile.
- UPDATE: Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, de opoziție, anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Theresa May, cerând ca votul să aibă loc în termen de 24 de ore.
Imediat după anunțarea rezultatului votului, liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn a anunțat că introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator, care va fi dezbătută miercuri.
Corbyn a calificat drept „catastrofal” pentru Guvern rezultatul votului asupra acordului de Brexit.
- UPDATE: Acordul de Brexit al Theresei May, respins de parlamentari cu 432 de voturi la 202, anunță The Guardian
Parlamentarii britanici au respins masiv (cu 432 de voturi „împotrivă” și 202 „pentru”) acordul de Brexit convenit de premierul conservator Theresa May cu Bruxelles-ul.
Este cea mai dură înfrângere suferită în parlament de un lider britanic în istoria recentă a țării, notează presa internațională.
Votul din Parlamentul britanic asupra Acordului privind Brexit a avut loc marți seară, după examinarea unor amendamente prin care se cereau modificări ale acestuia. Dezbateri asupra textului s-au desfășurat marți după-amiază în Camera Comunelor, acestea încheindu-se în cursul serii, cu o intervenție a premierului Theresa May.
- UPDATE: Ultimul apel al Theresei May către deputaţii britanici, pregătiţi să-i respingă acordul de Brexit: „Avem datoria de a respecta rezultatul referendumului”
Theresa May a făcut apel, în intervenția sa, la „respectarea” rezultatului referendumului asupra Brexit și a cerut deputaților britanici să voteze în favoarea acordului de ieșire din UE pe care ea l-a negociat cu Bruxelles-ul.
„Avem datoria de a respecta o decizie democratică”, a spus May într-o Cameră a Comunelor plină ochi, cu câteva minute înainte de începerea votului, care se anunță dinainte un eșec pentru premier, din cauza opoziției atât a eurofililor, cât și a unor susținători ai Brexitului.
Există semnale clare că acordul negociat de Guvernul Theresa May va fi respins de parlamentarii britanici, punând sub semnul întrebării modul în care Marea Britanie va ieși din UE, ori chiar dacă va mai părăsi Blocul comunitar.
Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar acest termen este considerat acum foarte improbabil din cauza opoziţiei cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor.
Luni, premierul Theresa May a făcut un ultim efort frenetic de a convinge parlamentarii să aprobe Acordul Brexit, avertizând că respingerea înțelegerii reprezintă o „trădare a votului poporului britanic” ce ar putea avea „consecinţe politice catastrofale”. May i-a mai îndemnat pe parlamentari să aprobe Acordul Brexit „de dragul naţiunii”.
Totodată, May a respins îndemnurile unor parlamentari de a amâna data ieșirii Marii Britanii din UE pentru a avea mai mult timp să convingă membrii Camerei Comunelor ori pentru a organiza un nou acord. „Vom părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie”, a insistat Theresa May.
Luni seara, Camera Lorzilor a aprobat, cu 321 de voturi pentru și 152 contra, o rezoluție simbolică de respingere Acordului Brexit negociat de May. Deși simbolică, Camera Comunelor fiind forul decizional în cazul Brexit, rezoluția Camerei Lorzilor, care respinge și scenariul unei ieșiri din UE fără un acord, semnalează că acordul Theresei May va „prejudicia prosperitatea economică viitoare, securitatea internă și influența globală” a Marii Britanii.
Potrivit postului BBC News, dacă acordul este respins marți, May are la dispoziție trei zile lucrătoare să prezinte Parlamentului britanic un „Plan B”. Dacă și acest plan este respins, Londra ar putea cere o amânare a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea şi ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce vrea majoritatea din Camera Comunelor.
Un alt scenariu este acela al ieșirii din UE fără un acord, însemnând că Marea Britanie ar întrerupe brusc legăturile cu Uniunea Europeană. Numeroși politicieni însă au avertizat că un asemenea scenariu ar fi dezastruos. Totodată, un număr crescând de politicieni britanici propun un nou referendum pe tema apartenenţei la UE.