Franţa: Amelie de Montchalin este noul ministru al afacerilor europene
Parlamentara Amelie de Montchalin o va înlocui pe Nathalie Loiseau în funcţia de ministru al afacerilor europene, conform anunţului de duminică seara al preşedinţiei franceze, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.
În vârstă de 33 de ani, Montchalin este originară din Lyon şi a fost aleasă în Adunarea Naţională în 2017. Loiseau şi-a prezentat demisia săptămâna trecută pentru a se dedica campaniei electorale a partidului preşedintelui Emmanuel Macron, La Republique en Marche (LREM), la alegerile europarlamentare din mai.
Sibeth Ndiaye, în vârstă de 39 de ani, o colaboratoare apropiată a preşedintelui Macron, a fost de asemenea numită în locul lăsat liber după demisia purtătorului de cuvânt Benjamin Griveaux, în timp ce Cedric O, în vârstă de 37 de ani, îl va înlocui pe secretarul de stat pentru economia digitală Mounir Mahjoubi.
Griveaux şi Mahjoubi au demisionat pentru a se putea înscrie în cursa pentru nominalizarea candidatului LREM la alegerile municipale din Paris din 2020.