105 tone de beton descoperite în canalizările din centrul Londrei
Aruncarea deșeurilor de beton în canalizare a dus la formarea unui „concreteberg” în centrul Londrei, care cântărește 105 de tone, greutatea unei balene albastre, potrivit The Guardian.
Adunătura de beton, de 100 de metri, blochează trei canalizări din perioada victoriană, din inima capitalei.
Alex Saunders, managerul de operațiuni de la Thames Water, a declarat că este cea mai mare masă de beton pe care compania a întâlnit-o până acum și că ar putea dura până la două luni ca aceasta să fie înlăturată, costurile ridicându-se la cateva sute de mii de lire.
Se suspectează că deșeurile au fost aruncate în canal de către o companie de construcții. Thames Water susține că a început o investigație pentru a identifica vinovații și pentru a-i da în judecată. Compania alocă 18 miliioane de lire anual pentru curățarea blocajelor de canalizare.