Marea Britanie: Premierul Theresa May va prezenta la începutul lunii iunie un proiect de lege privind Brexitul
Premierul Theresa May va prezenta parlamentarilor britanici în prima săptămână din luna iunie, pentru a treia oară, proiectul de lege privind acordul de retragere a Marii Britanii din UE, a anunţat marţi un purtător de cuvânt din Downing Street, informează Reuters şi AFP conform Agerpres.
Anunţul a fost făcut la încheierea unei întâlniri a premierului britanic cu şeful opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn.
„În această seară, prim-ministrul s-a întâlnit cu liderul opoziţiei (Jeremy Corbyn) în Camera Comunelor pentru a-i transmite dorinţa noastră clară de a încheia negocierile şi a concretiza rezultatul referendumului de a părăsi UE”, a spus purtătorul de cuvânt, menţionând că discuţiile au fost utile şi constructive.
Executivul britanic consideră că prezentarea proiectului „este imperativ să fie făcută la acea dată” pentru ca Regatul Unit să poată părăsi UE „înaintea vacanţei parlamentare de vară”, care începe în luna iulie.
Totodată, executivul britanic speră să evite, astfel, ca deputaţii britanici aleşi în scrutinul europarlamentar din 23 mai să preia mandatele în noua legislatură a Parlamentului European, a cărei primă sesiune plenară este prevăzută să aibă loc pe 2 iulie.
Mai devreme în cursul zilei de marţi, un purtător de cuvânt al premierului britanic a declarat că „dacă Parlamentul nu adoptă un acord de ieşire (din UE), aprobat de regină, până pe 30 iunie, europarlamentarii britanici îşi vor prelua mandatele, la trei ani după referendumul care a decis ieşirea Regatului Unit din UE.