NY Times: Șeful poliției din Moldova a demis șase ofițeri în contextul luptei pentru putere
Șeful poliției din Moldova a demis miercuri șase ofițeri care și-au declarat susținerea pentru guvernul rival, expresie a luptei pentru putere în curs care a amplificat tensiunile politice din acest stat sărac fost sovietic, scrie New York Times, citat de Rador.
Alexandru Pînzari i-a demis pe ofițeri după ce-și declaraseră sprijinul pentru noul guvern de coaliție al premierului Maia Sandu. Pînzari e loial conducerii vechi, care refuză să cedeze puterea. Guvernul Sandu a fost format în weekend, după lunile de blocaj politic ce au urmat alegerilor neconcludente din februarie. Însă fostul partid de guvernare, Partidul Democrat condus de influentul oligarh Vladimir Plahotniuc, refuză să-și recunoască înfrângerea. El e susținut și de Curtea Constituțională a Moldovei.
Sandu l-a avertizat pe Pînzari că el și oricine altcineva care obstrucționează noul guvern vor fi deferiți justiției.
„Fiecare acțiune ilegală pe care o faci înseamnă ani grei de închisoare pentru complicitate sau chiar pentru participare la uzurparea puterii de stat”, a declarat ea într-un comunicat. Ea i-a îndemnat pe polițiști și pe alți funcționari publici să ignore ordinele venite de la guvernul anterior.
Presa locală a scris că Pînzari l-a împiedicat pe ministrul de interne al lui Sandu, Andrei Năstase, să intre în secția de poliție în care lucrează cei șase ofițeri.
Guvernul Sandu e compus din partidul ei pro-european ACUM și din Partidul Socialist rusofil al președintelui Igor Dodon. Acest cabinet este susținut atât de Rusia cât și Occident, într-o etalare neobișnuită de unitate.
Însă Curtea Constituțională – considerată a fi sub controlul lui Plahotniuc – a afirmat că guvernul a fost format după termenul-limită de 90 de zile de la alegeri și în consecință este invalid. Curtea l-a destituit duminică pe Dodon și l-a numit pe premierul vechiului guvern, Pavel Filip, în locul lui. Filip a dizolvat imediat parlamentul și a convocat alegeri anticipate, măsură pe care Dodon a declarat-o ilegală.
Zeci de susținători ai vechiului guvern campează începând de duminică în fața unor instituții de stat.
Sandu a declarat că noul guvern ar putea îndemna la proteste de stradă, ca o dovadă a susținerii publice. Ea și-a exprimat încrederea că vor veni „milioane” și a făcut apel la calm și reținere.
Moldova e una dintre cele mai sărace țări din Europa, este asediată de frământări politice și este o arenă a rivalității dintre Vest și Rusia încă de la câștigarea independenței în 1991, după colapsul URSS.