IL GIORNALE: "Războiul" comunicării trece prin cablurile submarine

Odată cu creșterea exponențială a traficului global de date prin rețelele de transmitere a datelor, giganţii internetului au nevoie de o capacitate din ce în ce mai mare de bandă pentru a putea continua să funcționeze, iar pentru a face acest lucru, Google, Facebook, Amazon, Apple și Microsoft cresc vertiginos investițiile pentru noi cabluri submarine, scrie Rador, citând El Giornale.

Tindem să credem că în lumea modernă computerizată, cibernetică și hiperconectată, toate comunicațiile noastre sunt efectuate în spațiu prin folosirea constelațiilor sateliților plasaţi în orbită de-a lungul deceniilor. Nu este așa. Marea majoritate a traficului de date trece în continuare prin cablurile care leagă diferitele continente, nici mai mult nici mai puțin, așa cum s-a întâmplat la sfârșitul anilor 1800, când au fost puse primele cabluri transoceanice care leagă America de Europa.

Se estimează că aproximativ 95% din informații circulă printr-o rețea densă de cabluri care parcurg 1,2 milioane de kilometri între toate continentele. În condiții normale, sateliții au sarcina de a transmite doar procentul rămas, egal cu aproximativ 3-5%.

Numai în 2017, cererea globală pentru lăţimea de bandă a cablurilor submarine a crescut cu 57%. Astfel, s-a deschis o piață – cea a instalării de noi cabluri – în care industriile web au investit miliarde de euro. Dintotdeauna, cablurile au fost deținute de companii private, de obicei telefonice, care închiriau utilizarea acestora către Google, Microsoft și altor companii de internet. Acum, giganţii internetului îşi construiesc şi îşi configurează singuri cablarea: începând cu 2016 a existat un adevărat boom în instalarea cablurilor de către Google, Facebook, Amazon și Microsoft.

Cel mai cunoscut motor de căutare din lume are peste 100.000 de kilometri de cabluri puse, urmat de Facebook cu 91.000, de Amazon cu 30.000 și de Microsoft cu 6.000. Cu doar cinci ani în urmă, aceste companii web ajungeau împreună abia la 5% din cota de piață din zona Atlanticului de Nord, unde există cel mai mare volum de trafic, fiind calea care leagă Europa de America, însă în 3 sau 4 ani, având în vedere investițiile curente, acestea vor ajunge la 90%.

În mod obișnuit, se consideră că internetul este „Cloud”, adică un fel de loc non-fizic, care este „aerian”. Realitatea este diferită: fără conexiunile submarine, transferul și stocarea datelor ar fi practic imposibile, având în vedere cantitatea de trafic curentă. Cu toate acestea, un cablu este fragil din punct de vedere strategic și în caz de avarie sau rupere devine scump din punctul de vedere al timpului (și al banilor). Puterile mondiale precum Rusia, Statele Unite și China sunt perfect conștiente de acest lucru și au acordat o atenție îndelungată unui nou tip de conflict submarin specializat în sabotarea cablurilor inamicului.

Au fost construite unități navale submarine adecvate pentru a conduce un „război prin cabluri” care, pe lângă sabotaj, include și spionajul: în acest scop submarinul rus As-12 Losharik, implicat recent într-un accident pe mare, poate atinge 6.000 de metri adâncime maximă.

Losharik, graţie posibilității de a fi transportat de Podmoskovye, o navă mai mare din clasa Delfin – Delta IV în cod NATO – modificată și prelungită (măsurând 175 de metri în loc de cei 166 tradiționali pentru această clasă), poate fi rapid dislocat în toate oceanele globului. Ambele unități, împreună cu Paltus, fac parte din Brigada a 29-a autonomă a flotei de nord, dar depind de fapt de GRU (Glavnoe Razvedyvatel´noe Upravlenie), adică de serviciul militar de informații din Rusia.

Statele Unite au la dispoziție ‘Jimmy Carter’, din noua clasă americană Seawolf – lansată în 2004 – care s-a născut cu modificări substanțiale menite să transforme un submarin de atac într-o navă pentru operațiuni speciale precum supraveghere, informații și recunoaștere ce poate fi pilotată la distanță (tip UAV) şi utilizată și pentru misiunile de spionaj care vizează cablurile oceanice.

În caz de conflict, aceste vehicule subacvatice ar trece de la activităţile de spionaj și contra-spionaj la activități de sabotaj prin tăierea cablurilor submarine. Desigur, există sateliți, dar aceștia susţin doar un procent mic din traficul de comunicații (de la 3 la 5%) și sunt relativ ușor de lovit cu noile sisteme Asat (Anti Satelit), bazate pe rachete sau lasere, din cauza predictibilității traiectoriei lor, și asta în ciuda vitezei mari cu care călătoresc.

Pe lângă fragilitatea sistemului de cablaje submarine în caz de conflict, mai există și o problemă deloc nesemnificativă legată de monopol: așa cum am văzut, Google deține majoritatea kilometrilor de cabluri oceanice și împreună cu alte companii americane putem spune că există un Cartel american care reglementează activitatea.

China, prin intermediul Huawei, lucrează pentru a încerca să contracareze acest monopol, adesea, prin conectarea cu aceleași companii americane, numai că în prezent se află în dificultate tocmai din cauza politicii președintelui Trump: Huawei Submarine Systems fusese pusă pe lista neagră de administrația SUA înainte de a-şi ceda activitățile din sector unui alt grup, Hengtong. Cu toate acestea, continuă să existe zone de umbră privind natura reală a transferului între cele două companii.

Proiectele de dezvoltare, cum ar fi investițiile, sunt enorme: împreună cu China Mobile, Facebook și Google construiesc rețeaua Pacific Light Cable, care va lega Los Angeles de Hong Kong, în timp ce Facebook și Microsoft sunt afiliate la Marea, cablul care va conecta Statele Unite de Europa prin două stații din Virginia și Bilbao, Spania.

Sectorul cablurilor submarine este, probabil, cel în care activitatea privată este extrem de concentrată, cel puțin în ceea ce privește Occidentul, iar acest lucru prezintă riscuri de transparență și securitate considerabile: un stat își poate încredința comunicațiile cu teritoriile sale de peste mări, sau cu aliații săi, unor organisme private care nu sunt legate de nicio obligație de a proteja informațiile? Poate un stat să ia în considerare să încredinţeze administrarea unei rețele strategice pentru națiune unei persoane care, determinată de profit, poate decide în mod arbitrar să implementeze o conexiune în detrimentul alteia? Acestea sunt întrebările pe care unii oameni din Europa au început să şi le pună.

Franța abandonează treptat Google ca principal motor de căutare și navigare în sistemul său administrativ pentru a trece la Qwant, o matrice franco-germană considerată mai fiabilă în ceea ce privește confidențialitatea. Din punct de vedere al cablurilor, Asn, fostă filială Alcatel, dedicată cablurilor submarine și instalării lor, continuă să fie în vânzare. Orange, compania franceză de telefonie, pare interesată să cumpere, însă este o afacere complicată, având în vedere interesele naționale din acest sector.

Rusia se deplasează în aceeași direcție și merge chiar mai departe prin dezvoltarea propriului sistem web numit Runet, care este capabil să funcționeze prin deconectarea totală de la serverele World Wide Web, toate cu sediul în Statele Unite.

(Articol de Paolo Maur, traducere: Cătălina Păunel)