Bill Gates, îngrijorat de impozitele pe care le va plăti dacă Elizabeth Warren ajunge președinte / Senatoarea i-a pus la dispoziție un calculator online de taxe pentru marii miliardari
Elizabeth Warren, una dintre favoritele la alegerile primare democrate din Statele Unite, i-a promis lui Bill Gates că nu va plăti impozite de 100 de miliarde de dolari dacă va ajunge la putere și i-a pus la dispoziție un calculator (de taxe) pentru miliardari, scrie AFP.
Taxarea marilor averi este una dintre temele centrale ale campaniei lui Warren. Iar co-fondatorul Microsoft s-a întrebat miercuri într-o conferință cât va trebui să plătească statului dacă democrata ajunge președinte al Statelor Unite în 2020.
„Am plătit impozite de peste 10 miliarde de dolari, am plătit mai multe impozite decât oricine”, a afirmat omul de afaceri, care își dispută cu creatorul Amazon, Jeff Bezos, și cu familia francezului Bernard Arnault, proprietarul LVMH, titlul de cea mai mare avere din lume.
„Dacă va trebui să plătesc 20 de miliarde, de acord. Dar dacă îmi spuneți că va trebui să plătesc 100 de miliarde de dolari? Atunci încep să mă întreb cât îmi va rămâne”, a adăugat el.
„@BillGates, dacă vom avea ocazia, mi-ar plăcea să explic exact cât vei plăti impozite cu taxa mea pe marile averi (promit că nu sunt 100 de miliarde de dolari)”, a replicat rapid democrata, pe Twitter.
Echipa sa de campanie a pregătit un nou instrument, propus pe site-ul candidatei, care permite miliardarilor care „par să fie confuzi în privința sumei pe care ar trebui să o plătească cu taxa asupra ultra-milionarilor a lui Elizabeth” să-și calculeze impozitul.
Site-ul prevede un capitol separat dedicat lui Bill Gates, afișând și averea acestuia, respectiv 107 miliarde dolari.
„O veste bună, sunteți încă extrem de bogat!”, remarcă site-ul, care estimează că miliardarul va plăti impozite de 6,34 miliarde de dolari dacă programul senatoarei este pus în practică.
Warren și-a construit reputația atacând excesele finanțelor și marii miliardari. Ea propune în programul său mai multe măsuri care îngrozesc mediul de afaceri, precum creșterea impozitelor pentru companii și super-bogați, dezmembrarea giganților IT și creșterea gradului de reglementare în numeroase sectoare.