Sari direct la conținut

Berlinul votează o controversată lege anti-discriminare: Instituțiile publice acuzate de discriminare trebuie să probeze că nu sunt vinovate

HotNews.ro
Berlin, Foto: Hotnews
Berlin, Foto: Hotnews

Primăria Berlinului a adoptat o lege anti-discriminare, inedită în Germania, care a stârnit vineri criticile sindicatelor polițiștilor, scrie AFP.

O dispoziție irită în mod special opozanții noii legi: în cazul în care apar acuzații de discriminare, instituția publică vizată va trebui să dovedească faptul că nu sunt adevărate astfel de acțiuni. Până în prezent, prezumtiva victimă trebuia să demonstreze că a fost discriminată.

De asemenea, oamenii nu pot fi discriminați pentru lipsa de competențe în limba germană, boli cronice, venituri, educație sau ocupație.

Legea, susținută de senatorul ecologist însărcinat cu Justiția, Dirk Behrendt, a fost adoptată joi seara de Senatul capitalei germane, majoritar de stânga. Conservatorii de la CDU și extrema dreapta au votat împotrivă.

Victimele discriminărilor – rasiale, religioase, sexuale sau legate de handicap – vor putea de acum să solicite despăgubiri.

Berlin ar putea deveni astfel un „precursor” în Germania în materie de luptă împotriva discriminării, a afirmat Behrendt, care a salutat rezultatul a „peste zece ani” de dezbateri.

Dreapta, liberalii și extrema dreapta acuză în schimb o lege care „înjunghie funcționarii în spate”, potrivit liderului CDU Berlin, Burkard Dregger.

Sindicatele polițiștilor sunt foarte virulente și afirmă că noua lege aruncă suspiciunea asupra întregului corp al funcționarilor din poliție și inversează sarcina probării, cerând unui acuzat să dovedească faptul că nu este vinovat.

Puțin influent în capitala germană, partidul de extrema dreaptă AfD a obținut ca votul să fie nominal. „Toți ofițerii de poliție din Berlin trebuie să vadă care aleși i-au înjunghiat în spate”, a spus liderul filialei, Frank-Christian Hansel.

Măsura a îngrijorat și alte regiuni germane.

Purtătorii de cuvânt ai CDU și ai formațiunii conservatoare bavareze CSU pentru politica internă la nivel federal au cerut ca niciun polițist din alt land să nu mai fie trimis pentru întăriri în Berlin, așa cum se practică în mod regulat între regiunile germane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro