Sari direct la conținut

Energia din Europa de Est nu trebuie să fie supusă șantajului din străinătate, a declarat Trump

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Captura YouTube
Donald Trump, Foto: Captura YouTube

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că energia Europei de Est trebuie să fie liberă de șantajul din exterior. Declarația sa a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune, la Casa Albă, susținută împreună cu președintele polonez, Andrzej Duda, informează BTA. Trump nu a precizat însă ce are în vedere când spune șantaj străin, potrivit Dnevnik.

Președintele american a lăudat inițiativa “Trei Mări”, care unește Austria, Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Croația și Cehia. Potrivit spuselor sale, inițiativa se bazează pe echitate, deschidere și avantaj reciproc.

“Acesta este un parteneriat deosebit de important în domeniul energetic, care asigură o sursă viabilă de resurse energetice pentru Europa de Est și nu va fi supus amenințării unui șantaj din afară”, a mai spus Trump.

De asemenea, președintele SUA a spus că Washingtonul și Varșovia vor încheia un acord de cooperare pentru dezvoltarea energiei nucleare în Polonia. “Noi lucrăm pentru încheierea unui acord care să ajute construirea unor centrale nucleare în Polonia”, a declarat Trump, citează Rador.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro