Coronavirus: Operatorul turistic TUI anulează șederile britanicilor în Spania până pe 9 august
Operatorul turistic TUI a decis să anuleze toate sejururile britanicilor din Spania continentală de luni până pe 9 august, din cauza carantinei impuse de guvernul britanic, ceea ce reprezintă o lovitură severă pentru industria turismului, scrie AFP.
Operatorul turistic va oferi rambursări sau noi rezervări pentru britanicii care urmau să călătorească în Spania, o destinație foarte populară printre britanici.
TUI UK, filiala britanică a operatorului turistic german, a declarat că decizia sa nu se aplică Insulelor Baleare și Canarelor, chiar dacă aceste insule sunt afectate de carantină.
Pentru călătorii aflați în prezent în Spania, nu se schimbă nimic, spune TUI. Își pot continua sejurul și sunt menținute zborurile de întoarcere.
La două săptămâni după ce a scutit Spania de la măsurile de carantină luate pentru a preveni importarea cazurilor noului coronavirus, guvernul britanic a reintrodus brusc o carantină de 14 zile pentru pasageri întorși. Guvernul a justificat decizia prin faptul că numărul infecțiilor s-a triplat în două săptămâni în țară, în special în regiunea turistică a Cataloniei.
Hotelurile din Spania, grav afectate de pandemia de COVD-19, s-au oferit luni să plătească testările pentru coronavirus ale turiștilor străini într-un efort de a atrage vizitatorii îngrijorați de un nou val de cazuri și descurajați de introducerea de către Marea Britanie a unei carantine de două săptămâni pentru sosirile din țara iberică, relatează Reuters.
Autoritățile britanice i-au șocat sâmbătă pe hotelierii spanioli și britanicii care plănuiseră un concediu în Spania anunțând introducerea unei carantine de 14 zile pentru sosirile din țară, o lovitură majoră pentru sezonul estival deja sever afectat de pandemia.
„Nu este doar injust dar este și total ilogic și lipsit de rigoare”, a afirmat CEHAT, principala asociație a hotelierilor spanioli într-un comunicat, aceasta propunând în schimb un sistem de testare reciprocă în întreaga europă care ar oferi o mai mare siguranță pentru călători, muncitori și rezidenții destinațiilor turistice.