Sari direct la conținut

Cehia: Preşedintele Milos Zeman a fost externat după o operaţie la o mână

HotNews.ro
Milos Zeman si activista Femen, Foto: Captura YouTube
Milos Zeman si activista Femen, Foto: Captura YouTube

Preşedintele ceh Milos Zeman a părăsit sâmbătă spitalul unde a fost supus unei operaţii după ce şi-a rupt o mână într-o căzătură, a transmis agenţia cehă de ştiri CTK, preluată de DPA, scrie Agerpres.

Şeful statului ceh va urma acum şase-opt săptămâni de recuperare, perioadă în care va fi nevoit să îşi reducă programul de lucru, conform unor informaţii anterioare ale preşedinţiei.

În vârstă de 75 de ani, Zeman şi-a rupt mâna dreaptă marţi seară în timp ce se plimba fără bastonul său. El a fost supus miercuri cu succes unei operaţii la un spital din Praga.

Zeman este preşedinte din martie 2013. La începutul lui 2018, a fost reales pentru un al doilea mandat de cinci ani. Fostul social-democrat a fost şi premier al Cehiei, între 1998 şi 2002.

În timpul crizei refugiaţilor din Europa, Zeman a atras atenţia ca oponent al imigraţiei şi critic al islamului. El este considerat un lider cu o poziţie prietenoasă faţă de Rusia şi China.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro