VIDEO Regina Angliei, 94 de ani, a făcut prima sa vizită publică în 7 luni. Ea a mers fără mască la un laborator militar
Regina Elisabeta a II-a a făcut, joi, fără a purta mască, prima sa vizită publică de la debutul pandemiei. Ea a ales pentru această ieșire laboratorul militar angajat în răspunsul la atacul cu Noviciok din 2018, dar și în criza sanitară, relatează AFP și Reuters.
Regina în vârstă de 94 de ani, însoțită de nepotul ei prințul William, a vizitat laboratorul de cercetare Porton Down, în sud-vestul Angliei. Ea s-a întâlnit cu cercetători care sunt implicați în studierea noului coronavirus, precum și cu oameni de știință care au identificat agentul neurotoxic cu care a fost otrăvit fostul agent Sergei Skripal în Salisbury în martie 2018.
Londra a acuzat Rusia pentru atacul din Salisbury, care a provocat o criză diplomatică fără precedent în urma căreia ambele state au expulzat o serie de diplomați.
Pentru această vizită excepțională din agenda reginei, au fost luate măsuri de precauție, inclusiv testarea pentru Covid-19 a celor 48 de persoane cu care s-au întâlnit Elisabeta a II-a și prințul William.
Această vizită fără mască a atras multe comentarii din partea britanicilor care trebuie să își acopere fețele în magazine. Cu toate acestea, diferiții participanți au rămas la distanță unul de celălalt, în conformitate cu recomandările oficiale.
Elisabeta a II-a a vorbit cu oamenii de știință despre pandemie: „Se dublează din nou … Cred că era de așteptat?”
Este pentru prima dată când suveranul de 94 de ani părăsește o reședință regală pentru un angajament public de la carantina națională care a fost decretată la sfârșitul lunii martie, apoi ridicată treptat în vară.
În timpul pandemiei, a vorbit de două ori la televizor de la castelul Windsor. Ea a participat la o întâlnire de caritate prin videoconferință în iunie.