VIDEO Monolitul din California a fost dărâmat de fani ai lui Trump care l-au proclamat pe Hristos superior extratereștrilor
Noul monolit metalic descoperit în California a fost dărâmat în timpul nopții de un grup de tineri de dreapta care au scandat „Hristos este rege” și au afirmat că monolitul este „gay” relatează VICE.
Aceștia și-au transmis în direct acțiunea pe site-ul de livestreaming DLive. Vezi înregistrarea aici.
Înregistrarea video arată trei bărbați care dărâmă monolitul în timp ce scandează „America First” și „Hristos este rege”.
Bărbații, dintre care unul poartă o bandană MAGA („Make America Great Again”), afirmă că o parte a construcției monolitului este „gay” iar apoi o înlocuiesc cu o cruce de lemn.
„Hristos este rege în țara aceasta. Nu vrem extratereștri ilegali din Mexic sau spațiu (n.r. în limba engleză termenul „alien” este folosit și pentru desemnarea unor persoane străine)”, declară unul dintre bărbați.
„Așa că haideți să dărâmăm c***a asta”, adaugă bărbatul.
Pe măsură ce grupul se chinuie să dărâme statuia de aproape 100 de kilograme, tinerii pot fi auziți cântând și în cele din urmă baza monolitului se rupe și acesta cade la pământ.
Grupul plasează apoi o cruce de lemn în locul structurii iar apoi bărbații își fac poze cu crucea și cu un picior pe monolit ca și cum ar fi un trofeu de vânătoare.
După ședința foto aceștia au legat monolitul cu frânghii și l-au tras în jos pe munte.
O înregistrare video postată pe un cont DLive cu numele de utilizator CultureWarCriminal îi arată pe bărbați în drum spre monolit, aceștia afirmând că au fost nevoiți să conducă 5 ore pentru a ajunge la acesta.
Videoclipul a fost dat jos între timp de pe platforma DLive însă alte înregistrări postate pe cont îl arată pe bărbat vorbind pe Omegle despre „tunelurile de violatori pedofili de sub casa lui Hillary Clinton”.
Departamentul de poliție din Atascadero a anunțat că a declanșat o investigație în legătură cu distrugerea monolitului.
REFERINȚE: