Sari direct la conținut

Statele Unite impun sancţiuni unor oficiali cubanezi din domeniul securităţii, pentru încălcarea drepturilor omului în reprimarea protestelor

HotNews.ro
Proteste la Havana, Cuba, Foto: YAMIL LAGE / AFP / Profimedia
Proteste la Havana, Cuba, Foto: YAMIL LAGE / AFP / Profimedia

Statele Unite au impus joi sancţiuni unui înalt oficial de securitate cubanez şi unei unităţi a forţelor speciale din Ministerul de interne, pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului în reprimarea protestelor anti-guvernamentale de la începutul acestei luni, transmite news.ro.

Măsura marchează primii paşi concreţi ai administraţiei preşedintelui Joe Biden în aplicarea de presiuni asupra guvernului comunist din Cuba, în timp ce se confruntă cu apeluri ale parlamentarilor americani şi ai comunităţii cubano-americane de a arăta un sprijin mai mare pentru cele mai mari proteste care au avut loc în insulă în ultimele decenii.

Viteza cu care administraţia a elaborat noi sancţiuni semnalează în continuare că este foarte puţin probabil ca Biden să atenueze abordarea SUA faţă de Cuba, la scurt timp după ce predecesorul său, Donald Trump, a inversat deschiderea administraţiei Obama faţă de Havana.

Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat într-un comunicat că au fost aplicate sancţiuni asupra unităţii de securitate a Ministerului de Interne şi asupra generalului Alvaro Lopez Miera, ministrul Forţelor Armate Revoluţionare. Mii de cubanezi au organizat proteste în urmă cu o săptămână, pentru a manifesta împotriva unei crize economice care a adus o penuria de bunuri de bază şi întreruperi ale furnizării energiei electrice.

Aceştia au contestat şi politica guvernului faţă de pandemia de coronavirus şi limitarea libertăţilor civile. Sute de activişti au fost reţinuţi. Biden a promis în timpul campaniei din 2020 că va inversa unele dintre politicile lui Trump referitoare la Cuba, însă anunţul de joi sugerează o intenţie scăzută faţă de o apropiere.

În acelaşi timp, administraţia caută încă modalităţi de a uşura situaţia umanitară a poporului cubanez. Casa Albă a declarat marţi că Biden va forma un grup de lucru pentru a examina remiterile în Cuba, în urma protestelor.

Scopul este de a determina modul în care cubano-americanii pot trimite bani familiilor de pe insulă, păstrând în acelaşi timp fondurile departe de guvernul cubanez. Trump a impus restricţii stricte asupra remiterilor, despre care se crede că anterior se ridicau la câteva miliarde de dolari anual.

Biden a mai spus că administraţia sa caută modalităţi de a ajuta cubanezii obişnuiţi să recâştige accesul la internet, după ce Havana a restricţionat accesul la platformele de socializare şi mesagerie, inclusiv Facebook şi WhatsApp. Guvernul cubanez a acuzat că protestele ”contrarevoluţionarilor” sunt finanţate de SUA, care exploatează dificultăţile economice provocate de sancţiunile SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro