Operation London Bridge. Care este planul Marii Britanii pentru momentul în care moare Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, este acum sănătoasă, dar asta nu înseamnă că guvernul britanic nu are un plan de acțiune pentru ce se va întâmpla în momentul în care suverana va muri. Vasta operațiune de securitate, denumită Operation London Bridge, include blocarea paginilor oficiale de socializare și interzicerea redistribuirilor, relatează The Guardian, citând Politico.
Strategia privind rețelele de socializare joacă un rol predominant, care include și un plan de schimba site-ul familiei regale într-un fond negru cu o scurtă declarație care confirmă moartea Reginei, în timp ce site-ul guvernului britanic și toate paginile de socializare ale guvernului vor afișa un banner negru.
Conținutul non-urgent nu va fi publicat, iar redistribuirile vor fi interzise, cu excepția cazului în care își dă acordul șeful departamentului de comunicare al guvernului.
Sicriul reginei va fi dus într-o procesiune de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster, unde va fi așezat pe un catafalc care va fi accesibil publicului pentru 23 de ore pe zi pentru trei zile.
Vor fi emise bilete pentru VIP-uri cu intervale orare.
Înmormântarea va avea loc la 10 zile după moartea reginei și va fi considerată drept ”zi de doliu național”, dar una va fi declarată zi liberă.
Dacă va pica într-o zi lucrătoare, va fi lăsat la latitudinea angajatorilor dacă va oferi liber angajaților.
Premierul va fi informat de deces de către un funcționar public, în timp ce publicul va fi anunțat printr-un flash prin PA Media.
Planurile pentru Operațiunea London Bridge și Operațiunea Spring Tide, care stabilește modul de accedere a prințului Charles la tron, conțin detalii minuscule, cum ar posibilitatea apariției furiei în rândul opiniei publice dacă Downing Street nu va putea coborî steagurile în bernă în termen de 10 minute de la anunț, din moment ce nu există un ofițer însărcinat cu acest lucru.
Documentele au arătat, de asemenea, îngrijorări din partea Ministerului de Externe cu privire la modul în care se va gestiona numărul semnificativ de turiști, de la Ministerul de Interne cu privire la modul de gestionare a potențialelor alerte de terorism și de la Departamentul de transport cu privire la supraaglomerarea din capitală.
Pe plan intern, ziua va fi denumită „ziua D”, iar fiecare zi ulterioară până la înmormântare va denumită „D + 1”, „D + 2” și așa mai departe.