Talibanii înlocuiesc Ministerul Femeilor cel al Promovării Virtuții și Prevenirii Viciului
Talibanii au înlocuit vineri Ministerul afgan al Condiţiei feminine printr-un minister destinat „promovării virtuţii şi prevenirii viciului”, însărcinat să supravegheze respectarea legii islamice, instituţie din care angajatele de acum înainte sunt excluse, relatează Reuters şi AFP, potrivit
Muncitori au fost văzuţi instalând un panou cu efigia Ministerului Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului pe fosta clădire a Ministerului Condiţiei feminine.
Mai multe înregistrări postate pe reţelele de socializare în ultimele 24 de ore arată salariate ale ministerului care manifestează în faţa clădirii şi afirmă că şi-au pierdut locul de muncă, primind ordinul să se întoarcă acasă.
Revenirea poliţiei religioase la Kabul nelinişteşte populaţia şi în primul rând tineretul.
Precedentele ministere pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului au lăsat amintiri dureroase de hărţuire, pedepse corporale şi sancţiuni pentru încălcarea legii islamice sharia – bărbi prea scurte pentru bărbaţi, văluri acoperind insuficient femeile, nerespectarea celor cinci rugăciuni cotidiene etc. Pedepsele erau executate în public.
Revenirea acestui minister de sinistră amintire fusese oficializată în cursul anunţării componenţei noului guvern taliban în 7 septembrie, din care nu face parte nicio femeie.
Un înalt responsabil taliban a declarat în această săptămână că femeile nu vor mai fi autorizate să lucreze împreună cu bărbaţii în ministere.