Sari direct la conținut

Republicanii propun o soluţie de compromis pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a SUA

HotNews.ro
Republicanii propun o soluţie de compromis pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a SUA

Liderul republicanilor din Senatul SUA, Mitch McConnell, le-a oferit miercuri democraţilor o soluţie temporară pentru a ieşi din impasul parlamentar şi a evita riscul iminent al unei intrări în incapacitate de plată a SUA, relatează AFP, citat de Agerpres. ”Pentru a-i proteja pe americani de o criză pe termen scurt provocată de democraţi”, McConnell propune un plan care le va permite democraţilor să aprobe rapid o nouă limită de îndatorare care va fi valabilă până în decembrie.

Acest lucru îi va oferi partidului lui Joe Biden suficient timp pentru a aproba o soluţie pe termen mai lung doar cu voturile democrate, printr-o manevră parlamentară complicată.

”Nu le vom permite democraţilor să folosească procedurile curente pentru a aproba o prelungire a urgenţei limitei datoriilor, la o sumă stabilită în dolari pentru a acoperi nivelurile actuale ale cheltuielilor până în decembrie”, a spus liderul republicanilor.

”Acest lucru îi va împiedica pe democraţi să-şi ceară scuze pentru situaţia de urgenţă pe care ei înşişi au creat-o”, a explicat Mitch McConnell, ”şi va acorda guvernului democrat”, care controlează Casa Albă şi Congresul, dar cu o majoritate foarte fină, ”suficient timp pentru a adopta o lege privind limita datoriei (…)”.

Tabăra Biden a refuzat până acum să folosească această manevră deoarece o consideră prea riscantă.

Plafonul datoriei este suma maximă de îndatorare a Statelor Unite şi este fixat la puţin peste 28.000 de miliarde de dolari. Această limită va fi atinsă pe 18 octombrie, potrivit Trezoreriei americane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro