Sari direct la conținut

VIDEO Barack Obama își amintește râzând o replică a lui Michelle: ”Pare că nu înțelegi exact cât de defect ești” / Cum s-a împrietenit cu Bruce Springsteen și ce carte au lansat

HotNews.ro
Barack Obama implineste 60 de ani, Foto: Captura YouTube
Barack Obama implineste 60 de ani, Foto: Captura YouTube

Fostul președinte democrat Barack Obama a povestit recent cum a ajuns să fie prieten cu celebrul cântăreț Bruce Springsteen cu care a lansat recent o serie de dialoguri sub formă de podcasturi ce fac acum subiectul noii cărți ”Renegades: Born in the U.S.A”.

Fostul locatar de la Casa Albă a mărturisit că soția sa, Michelle, a fost cea care l-a sfătuit să petreacă mai mult timp cu Bruce Sprinsteen după ce acesta l-a susținut în campania din 2008.

„Știi, tu ar trebui să petreci mai mult timp cu Bruce”, mi-a spus Michelle, povestește fostul președinte al SUA într-un recent interviu citat de The Hill.

„Ce-ți veni, de ce?”

”Păi, el înțelege toate eșecurile și defectele sale ca bărbat, în timp ce tu nu pare că înțelegi exact cât de defect ești”, i-a răspuns Michelle.

Întrebat cum a reacționat la comentariile soției sale, Obama a spus râzând că i-a dat dreptate. Barack Obama și Bruce Springsteen au realizat în vremea pandemiei o serie de podcasturi pe Spotify sub titlul ”Renegades: Born in the U.S.A” (Renegații: Născuți în America- cu trimitere la titlul unui hit al celebrului cântăreț american).

Seria s-a bucurat de interes din partea publicului, astfel încât dialogurile dintre cei doi despre copilărie, anii de formare și frământările societății americane au fost transcrise în cartea cu același titlu publicată chiar marți, pe 26 octombrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro