Șapte doctori au făcut Covid după ce au fost în Florida la un summit… anti-vaccin
Medicii, declarați anti-vacciniști, s-au simțit rău după ce au fost în această lună la un „summit” în Florida la care s-au discutat tratamente alternative pentru Covid-19, informează The Guardian. „Sunt cu soția pe Ivermectin de 16 luni. Nu ne-am simțit niciodată mai bine”, a declarat audienței dr. Bruce Boros la evenimentul de la World Equestrian Center din Ocala.
Cardiologul de 71 de ani, un înfocat avocat anti-vaccin, a făcut Covid-19 două zile mai târziu, conform principalului organizator al evenimentului, dr. John Littel. Acesta, medic de familie la Ocala, a mai spus că alți șase doctori dintre cei 8-900 de participanți la eveniment au fost testați pozitiv sau au avut simptome de Covid-19 „la câteva zile după conferință.”
Littel a mai evocat posibilitatea ca evenimentul să fi fost un super-focar, dar l-a respins spunând un „nu” vehement. „Cred că l-au luat de la New York sau de la Michigan sau de oriunde au venit. Cu adevărat, erau oameni care au zburat din alte părți.” Dar a adăugat: „Toți au răspuns până acum la tratament cu Ivermectin … Bruce este bine.”
Surse apropiate de Boros au spus că acesta este grav bolnav în casa lui din Key West.
Ivermectin este un tratament împotriva paraziților care este folosit și pentru oameni, dar destinația lui predominantă sunt fermele de vaci și cele de cai. Autoritățile spun că nu are efecte dovedite împotriva Covid-19 și este periculos dacă este luat în cantități mari. Food and Drug Administration (FDA), autoritatea federală pentru alimente și medicamente, nu l-a autorizat sau aprobat ca tratament pentru Covid și a anunțat că testele clinice continuă.
Bors pretinsese că Ivermectin „acționează ca tratament anti-Covid acolo unde este folosit în lume”. În aceeași postare pe Facebook l-a condamnat pe dr. Anthony Fauci ca „impostor” și a spus că „marile companii farmaceutice ne iau de fraieri”.
Într-un interviu din iulie pentru Florida Key West Weekly, Boros a răspuns crtiticilor la postarea lui, spunând: „Mi se rupe inima că un oraș ca acesta a făcut ceva atât de politic și detestabil. Cu ce greșesc oamenii? Vreau doar să-mi ajut pacienții și să-i salvez de la moarte”.
La summitul de la Ocala, Bruce și-a criticat tatăl de 97 de ani că a făcut un vaccin anti-Covid, spunând: „A fost spălat pe creier … L-a făcut. Nu mi-a spus. Am fost foarte supărat. Mi-a venit să-l pleznesc. A făcut ambele doze.”
Anterior în acest an, un studiu important de susținere a Ivermectinului ca tratament la Covid-19 a fost retras după ce s-a aflat că datele fuseseră falsificate și pacienții nu existau.
FDA spune că „oamenii nu trebuie să folosească niciodată medicamente destinate animalelor pentru ei sau pentru alte persoane. Produsele ivermectin pentru animale sunt foarte diferite de cele aprobate pentru oameni. Utilizarea ivermectinului pentru animale în prevenirea sau tratamentul anti-Covid la oameni este foarte periculoasă.”