Sari direct la conținut

Curtea Supremă din Rusia a desființat cea mai cunoscută organizație pentru drepturile omului din țară / Decizia, la finalul unui an cumplit pentru opozanții Kremlinului

HotNews.ro
Protest in fata instantei ruse care a inchis Memorial, Foto: Gavriil Grigorov / TASS / Profimedia Images
Protest in fata instantei ruse care a inchis Memorial, Foto: Gavriil Grigorov / TASS / Profimedia Images

Curtea Supremă a Rusiei a decis marți că cel mai cunoscut grup pentru drepturile omului din țară, Memorial, trebuie să fie desființat pentru că a încălcat legea privind ”agenții străini”, a relatat agenția de presă RIA.

Un avocat al grupului umanitar – care a susținut tot timpul că procesul a fost motivat politic – a declarat că va face apel, atât în Rusia, cât și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit Interfax.

Centrul pentru drepturile omului Memorial, care militează pentru prizonierii politici și alte grupuri defavorizate a ajuns în fața instanței deoarece a fost acuzat de justificarea terorismului și pentru că nu s-a identificat corect drept ”agent străin” în publicațiile sale.

Decizia vine la o zi după ce liderul unei filiale Memorial, Iuri Dmitriev, un istoric celebru pentru demascarea crimelor din Gulagul Sovietic a fost condamnat iar la închisoare pentru acuzații pe care mulți le consideră fabricate.

Ambele cazuri încununează un an marcat de o represiune fără precedent împotriva opozanților Kremlinului, care a inclus încarcerarea liderului opoziției Alexei Navalny și interzicerea organizațiilor sale, precum și declararea mai multor organizații media drept „agenți străini” și blocarea acestora pentru activități „nedorite”.

Memorial, înființat de disidenți în ultimii ani ai URSS

Înființat de cunoscuți disidenți în ultimii ani ai Uniunii Sovietice, Memorial s-a concentrat inițial pe documentarea crimelor din epoca stalinistă și, mai recent, s-a pronunțat împotriva represiunii la adresa vocilor critice față de regimul Vladimir Putin.

Autoritățile au plasat grupul pe o listă oficială de „agenți străini” în 2015, o măsură care a adus numeroase restricții asupra activităților sale.

Luna trecută, procurorii au acuzat Centrul Memorial pentru Drepturile Omului cu sediul la Moscova și Memorial International, structura sa mamă, de încălcarea legii privind agenții străini, cerând instanței să le închidă.

Procurorii au afirmat în special că Memorial International a încălcat reglementările prin faptul că nu și-a marcat toate publicațiile, inclusiv postările din rețelele de socializare, cu eticheta de ”agent străin”, așa cum prevede legea.

De asemenea, ei au acuzat centrul cu sediul la Moscova că face apologia terorismului și a extremismului.

Luând cuvântul la audierea finală de marți, un procuror a susținut că Memorial a organizat campanii mediatice pe scară largă menite să discrediteze autoritățile ruse, potrivit agenției de știri TASS.

Grupul a negat orice încălcări grave și a numit procesele drept decizii politice. De asemenea, Memorial a spus că membrii săi își vor continua activitatea chiar dacă va fi dizolvat.

Putin a declarat luna aceasta că Memorial a apărat organizații pe care Rusia le consideră extremiste și teroriste, iar pe lista sa de victime ale represiunii politice au fost incluși colaboratori naziști.

O mare parte din activitatea Memorial s-a axat pe represiunile efectuate de organele de securitate ale statului sovietic, inclusiv KGB, unde Putin a fost spion în străinătate.

Referințe:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro