Despre sfatul ambasadorului rus la Sofia – cu ce să nu se joace Bulgaria

„Acesta nu este un joc al Bulgariei, nu aveți deloc nevoie de așa ceva”. Aceste cuvinte ale ambasadorului Federației Ruse la Sofia, Eleonora Mitrofanova, pe postul bulgar de televiziune Nova, sintetizează pe scurt mesajul principal al Moscovei către guvernanții de la Sofia în criza legată de Ucraina, scrie Dnevnik, citat de Rador.

Restul a fost spus de multe ori, inclusiv accentul pus pe „istoria comună” (partea convenabilă pentru Rusia din aceasta) și „diplomația populară” în relațiile bilaterale, ca contrabalansare a acțiunilor guvernelor din Bulgaria, care, într-un fel, servesc interese străine şi își înşeală proprii alegători în politica faţă de Rusia.

Poziția ei nu este originală, ci reproduce ceea ce a spus Kremlinul și, foarte recent, ministrul de externe Serghei Lavrov. Într-un interviu acordat mai multor ziare și posturi de radio, săptămâna trecută, ministrul rus de externe a spus că analizează „ce se află în spatele acțiunilor anglo-saxone”.

De aceea, și atitudinea față de NATO este inițial extrem de critică, cu elemente de neglijare – pentru guvernanții din Rusia asta nu e de multă vreme (dacă vreodată a fost) o organizație de securitate colectivă, ci este pentru „asimilare de teritorii” și nu este nimic de negociat cu ea, inclusiv pentru că 29 de state membre au delegat efectiv o mare parte din suveranitatea lor către Statele Unite.

„Și principalul obiectiv al Washingtonului în cazul de față nu este deloc soarta Ucrainei. Este important pentru ei să escaladeze tensiunile în jurul Federației Ruse, pentru a pune capăt acestui subiect și pentru a se ocupa de China, așa cum scriu politologii americani”, a explicat, Lavrov, la 28 ianuarie.

„Statele Unite și Marea Britanie – și NATO înainte de toate – înarmează puternic Ucraina, predau arme mortale – ceva ce este extrem de nesigur pentru viitor.

Pentru că aceste arme – puteți fi siguri – vor ajunge în direcții diferite”, a spus Mitrofanova în interviul pentru Nova Tv. „Arma mortală” despre care vorbește ea este în primul rând de apărare – antitanc și antiaeriană (nu este cunoscut faptul că separatisții din Donbas au aviație și nu ar trebui să-și facă griji, dar de ce au vehicule blindate și cine le întreține și le antrenează echipajele este o chestiune separată).

Sugestia de „dispersare sigură în direcții diferite” este o versiune prescurtată a ceea ce a spus Lavrov (fără dovezi concrete și o referire la „media”): „Regimul de la Kiev nu controlează un număr mare de trupe. Potrivit datelor Occidentului, chiar și, după părerea mea, aproximativ 100.000 pe linia de contact. Și regimul de la Kiev nu controlează cea mai mare parte din acești oameni înarmați.

O mare parte din unitățile care există acolo sunt foste batalioane de voluntari, actualele batalioane de apărare teritorială, unități de rezistență a poporului. Li se oferă deja sisteme de rachete antiaeriene – aceasta este o informație care circulă mult în mass-media”.

„Există grupuri acolo, în special în partea naționalistă de vest a Ucrainei, care nu sunt în mod deosebit subordonate guvernului de la Kiev.

Eu văd asta ca pe o amenințare serioasă”, a spus ambasadorul Mitrofanova în interviu amintit. Concluzia logică din aceasta este că Ucraina – și în particular guvernul președintelui Zelenski – nici măcar nu-și controlează forțele armate, așa că la ce altceva ne putem aștepta de la ei. Care este combinat cu un apel de implementare a acordurilor de la Minsk, adică Statele Unite să le ordone să facă acest lucru.

Acordurile de la Minsk și „republicile” în Ucraina

Nici nu are cine știe ce importanță activitatea Franței și Germaniei – lor li se spune să-și facă treaba în Cvartetul Normandia și, de asemenea, să determine Ucraina să implementeze acordurile de la Minsk și să nu mai spună că Rusia este parte din conflict. Deși este evident, 7-8 ani mai târziu, că aceste acorduri aveau ca scop în primul rând oprirea celei mai brutale părți a vărsării de sânge în Donbas și să îndepărteze armele grele ale celor din conflict.

Scopul lor final – stabilirea unui statut special în aceste teritorii din Ucraina – astăzi pare aproape de neatins, așa cum a fost stipulat în 2014-2015.

Aceste acorduri nu au restrâns în niciun fel intervenția Rusiei pe teritoriul unei țări vecine. Moscova – și ambasadorul Mitrofanova în prezent – continuă să vorbească despre Donețk și Lugansk ca republici populare și despre „popoarele” acestora.

Nu există astfel de „republici”, nici măcar Rusia nu le-a recunoscut.

Se vorbește despre acordurile de la Minsk ca fiind aproape singura platformă pentru o soluție diplomatică a conflictului. Dar se menționează în repetate rânduri că în acestea există momente precum cel din Articolul 9: „Restabilirea controlului deplin asupra frontierei de stat de către guvernul ucrainean în întreaga zonă de conflict, care trebuie să înceapă în prima zi după alegerile locale și să se încheie după o reglementare politică completă (alegeri locale în unele regiuni din Donețk și Lugansk, conform legii din Ucraina și reformă constituțională) .

.. cu condiția ca Articolul 11 să fie îndeplinit – în consultări și în coordonare cu reprezentanții diferitelor raioane din Donețk și Lugansk în cadrul Grupului de contact tripartit”.

Altfel spus, în timp ce în Donbas are loc campania electorală și alegerile locale, Kievul nu va controla granița sa cu Rusia. Adică prin aceasta, în această perioadă, vor continua să treacă, la fel ca și până acum, oameni, bunuri, bani, arme, „voluntari” ruși, de ce nu și sistemele antiaeriene Buk, pentru care există un precedent (conform anchetei privind doborârea Boeing-ul malaezian).

Condițiile prevăzute la Articolul 11 trebuie să fie de așa natură încât punerea lor în aplicare să poată dura ani. Între timp, Articolul 11 invocat prevede că autoritățile locale din Donbas, alese în situația descrisă „vor participa la numirea șefilor autorităților de urmărire penală și judiciară” din acel teritoriu. „Singura modalitate de a rezolva problema în Ucraina este implementarea acordurilor de la Minsk, care determină statutul acestor republici”, a spus Mitrofanova în interviu.

Reamintind că acestea nu sunt niciun fel de republici și că parlamentul rus are o propunere de a le recunoaște ca atare de către Rusia, ea a spus: „Și pentru noi acesta este teritoriul Ucrainei. Dar deocamdată această variantă este pe ultimul loc”.

Faptul că ambasadorul rus nu a exclus în mod explicit această variantă amintește de situația cu teritoriile Abhaziei și Osetiei de Sud, care s-au separat de Georgia.

După războiul din 2008, Rusia le-a recunoscut ca republici independente și, de fapt, sunt complet dependente – economic și ca securitate – de Moscova. În ultimii aproape 14 ani le-a recunoscut doar Nicaragua (vechea cunoștință rusă comandante Daniel Ortega), Siria, Venezuela, Nauru (câteva luni mai târziu a cerut 50 de milioane de dolari Rusiei pentru „programe sociale”) și, pentru scurt timp, statul polinezian Tuvalu.

Mitrofanova a subliniat că, pentru Rusia, criza legată de Ucraina poate fi rezolvată doar pe cale diplomatică, deoarece „Rusia consideră inacceptabilă chiar și ideea unui război cu Ucraina”. Ea a explicat: „Desfășurăm exerciții pentru că ne este frică de o provocare din partea Ucrainei. Statele Unite și NATO incită Ucraina să lupte împotriva Republcii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk și împotriva Rusiei”.

Adevărul este că atâta timp cât există Republica Populară Donețk, Republica Populară Lugansk, Crimeea ocupată, Abhazia și Osetia de Sud, Ucraina și Georgia nu au nicio șansă de a fi admise în NATO.

„NATO ostil” și două probleme pentru Bulgaria

Ea a spus în cadrul interviului că NATO este un „bloc ostil Rusiei”, continuând cu sugestia că Bulgaria nu este NATO și nu participă la discuțiile și luarea deciziilor în cadrul Alianței prin consens, ci i se impune ceva împotriva voinței sale.

Întrebată despre răspunsul Ministerului de Externe de la Moscova la una dintre solicitările adresate NATO de a-și retrage infrastructura de apărare la granițele din 1997, ambasadorul a spus că nu se cere „nimic mai mult decât să nu existe contingente militare pe teritoriile Bulgariei și României, nici baze NATO”. „Nu este vorba deloc despre Bulgaria, pentru că acum nu există nici baze, nici arme strategice.

România este afectată într-o anumită măsură, fără îndoială. Despre asta este vorba, nu despre ieșirea Bulgariei din NATO, și a României din NATO. Acesta este un drept suveran”, a mai spus Mitrofanova. Această poziție este problematică din cel puțin două motive. Primul este că se ignoră reacția MAE bulgar.

„Teritoriile naționale ale statelor membre NATO sunt teritorii ale Alianței. Forțele armate ale țărilor membre sunt și forțe armate ale NATO.

Aceasta reiese din Tratatul de la Washington de înființare a NATO, care a fost ratificat de toate statele membre. Tratatul de la Washington nu prevede o „a doua categorie” de state membre, cărora apărarea colectivă ar trebui să li se aplice selectiv sau într-o măsură limitată.

În acest context, conform Deciziei nr. 1 a Curții Constituționale a Bulgariei din 4 februarie 2003, „trupele unei alianțe politice sau militare a statelor membre ale acelei alianțe, sau ale alianței de state în conformitate cu un tratat internațional cu caracter politic și militar pentru Bulgaria, ratificat, promulgat și intrat în vigoare, nu sunt trupe străine în sensul articolului 84, pct. 11 din Constituție, dacă trecerea sau staționarea lor pe teritoriul Bulgariei are legătură cu îndeplinirea obligațiilor aliaților”.

Același lucru, într-o versiune mai scurtă, poate fi remarcat în reacția premierului bulgar Kiril Petkov și a președintelui bulgar Rumen Radev (Mitrofanova nu i-a menționat numele nici măcar o dată în interviu), care au spus: „Insistența Rusiei de a se retrage forțele NATO din Bulgaria este inacceptabilă și fără obiect.

” Al doilea motiv este fraza „pentru că acum nu există nici baze, nici arme strategice”. Ceea ce sugerează că Bulgaria ar trebui să fie atentă la ceea ce decide în viitor. Și întinde o capcană pentru fiecare guvern și parlament – chiar dacă există argumente raționale pentru a nu deschide „baze NATO”, acestea vor arăta întotdeauna și ca o cedare pentru Rusia.

Altfel, în explicația ambasadorului Rusiei privind bazele a fost și ceva care a făcut ca cel mai nou partid parlamentar din Bulgaria să pară absurd.

Liderul formațiunii Vâzrajdane a cerut în Parlament, în urmă cu câteva săptămâni, înlăturarea acestor „baze de ocupație umilitoare” ale SUA.

Analiză Dnevnik (preluare Rador)