Sari direct la conținut

Iran: Execuțiile prin spânzuare au crescut de peste două ori în primele șase luni ale anului (ONG)

HotNews.ro
Arestari în Iran, Foto: DreamsTime
Arestari în Iran, Foto: DreamsTime

Numărul de persoane executate în Iran a crescut de peste două ori în prima jumătate a anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, a anunțat vineri ONG-ul Iran Human Rights (IRH), afirmând că această creștere are ca scop răspândirea fricii în contextul în care în țară au loc proteste, protivit AFP.

Între 1 ianuarie și 30 iunie 2022, 251 de persoane au fost spânzurate în Iran (față de 117 în aceeași perioadă din 2021), a precizat ONG-ul cu sediul în Norvegia într-un raport.

Execuțiile în Iran – una dintre țările cu cele mai multe execuții din lume, alături de China și Arabia Saudită – sunt efectuate prin spânzurare și strangulare.

Într-un raport publicat la sfârșitul lunii iunie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea că tendința de creștere a numărului de execuții în Iran continuă.

Țara se află în mijlocul unei crize economice profunde. Luna trecută, în mai multe orașe iraniene au avut loc proteste împotriva creșterii costului vieții (inclusiv a prețului pâinii) și a corupției.

„Nu există niciun dubiu că scopul acestor execuții este de a zădărnici protestele în creștere împotriva regimului”, a declarat pentru AFP fondatorul IRH, Mahmood Amiry-Moghaddam.

„Numai reacții internaționale mai puternice și campanii naționale care să denunțe aceste execuții pot presa politic autoritățile (iraniene) și pot opri această tendință îngrijorătoare”, a declarat Amiry-Moghaddam.

El notează că 137 dintre aceste execuții au avut loc de când a început noul val de proteste, la 7 mai. Șase femei se numără printre cei executați, potrivit ONG-ulu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro