Sari direct la conținut

Joe Biden, luat în colimator de miliardari: După Elon Musk, și Jeff Bezos îl critică pe președintele american

HotNews.ro
Elon Musk si Jeff Bezos, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images
Elon Musk si Jeff Bezos, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

Casa Albă și miliardarul Jeff Bezos au avut din nou un schimb dur de replici din cauza politicilor președintelui Joe Biden, relatează Financial Times și Fortune Magazine.

Președintele american le-a cerut sâmbătă companiilor benzinarilor să scadă prețurile de la pompă într-o „perioadă de război și pericol global”.

„Scădeți prețul pe care îl practicați la pompă pentru a reflecta costul pe care îl plătiți pentru produs. Și faceți-o acum”, a scris Joe Biden pe pagina sa de Twitter.

Mai târziu în cursul aceleiași zile Jeff Bezos a postat un răspuns la solicitarea președintelui american în care nota că „inflația este o problemă mult prea importantă pentru ca Casa Albă să facă afirmații de acest tip”.

„Este sau o inducere în eroare intenționată sau o profundă neînțelegere a dinamicii de bază a pieței”, a notat acesta, în prezent al doilea cel mai bogat om din lume, potrivit clasamentului miliardarilor realizat de agenția Bloomberg.

Răspunsul administrației lui Joe Biden pentru Jeff Bezos

Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a ripostat pe Twitter duminică, scriind că prețurile la petrol au scăzut cu aproximativ 15 dolari în ultima lună în timp ce prețurile de la pompă „abia” au mers în jos și că piața îi lasă baltă pe consumatorii americani.

„Dar bănuiesc că nu este surprinzător că te gândești că folosirea puterii pieței de către companiile petroliere și de gaze naturale pentru a obține profituri record pe cheltuiala poporului american este modul în care ar trebui să funcționeze piața”, i-a mai transmis aceasta lui Jeff Bezos.

Acesta nu este primul schimb de replici între fondatorul și fostul CEO al Amazon și Casa Albă.

Bezos, care a renunțat la conducerea gigantului american de comerț electronic în vara anului trecut pentru a se dedica Blue Origin, compania sa aerospațială, a criticat în luna mai administrația lui Joe Biden din cauza proiectului de investiții în infrastructură „Build Back Better” despre care a spus că va exacerba inflația.

Cu o lună înainte, Joe Biden își exprimase satisfacția față de formarea primului sindicat al angajaților de la Amazon, o companie cunoscută pentru opoziția puternică pe care a arătat-o de-a lungul anilor față de organizarea în sindicate a muncitorilor săi.

Joe Biden, schimb de replici cu Elon Musk

La începutul lunii iunie, președintele american a avut un mesaj direct pentru miliardarul Elon Musk după ce acesta își exprimase „senzația super proastă” despre starea economiei americane într-un email intern adresat conducerii Tesla.

„În timp ce Elon Musk discută despre asta, Ford își crește copleșitor investițiile. Ford își crește investițiile și construiește noi vehicule electrice. Șase mii de angajați noi și aș adăuga că angajați sindicalizați”, a declarat președintele american după ce a fost întrebat despre îngrijorările lui Musk.

„Așa că, știți, mult noroc cu excursia sa pe Lună”, a adăugat Joe Biden, o referință la planurile companiei SpaceX de a construi landerul care să readucă un om pe suprafața Lunii.

Comentând la o înregistrare video publicată pe Twitter de Forbes cu afirmațiile lui Biden, Musk a răspuns la rândul său ironic, notând simplu „Mulțumesc Domnule Președinte!”, și atașând un link către o știre despre contractul în valoare de 2,9 miliarde de dolari acordat în aprilie 2021 de NASA companiei sale pentru a construi nava aerospațială care să readucă astronauți pe Lună.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro