VIDEO Liz Truss va fi noul premier al Marii Britanii. Totul despre succesoarea lui Boris Johnson

​​​Liz Truss este noul lider al conservatorilor britanici și-i va succeda lui Boris Johnson la șefia guvernului. Anunțul oficial a fost făcut luni.

Liz Truss a fost aleasă cu 81.326 de voturi, în vreme ce contracandidatul său, Rishi Sunak, favorit la începutul competiției, a fost votat de 60.399 de membri de partid.

• „Voi pune în practică un plan curajos de reducere de taxe și de crestere a încrederii în economia noastră”, a spus Truss, în dicursul după anunțarea rezultatului alegerilor.

Truss, în vârstă de 47 de ani, care i-a rămas fidelă lui Boris Johnson până la final, când demisiile în cadrul executivului s-au numărat cu zecile la începutul lunii iulie, va deveni al patrulea prim-ministru britanic de la referendumul pentru Brexit din 2016 și a treia femeie în această funcție din istoria Regatului Unit, după Margaret Thatcher și Theresa May.

Noua locatară de pe Downing Street își preia mandatul într-un context economic și social exploziv, cu o inflație care depășește 10% și care se așteaptă să crească considerabil mai mult, precum și cu o creștere exorbitantă a facturilor la energie care sufocă cetățenii, întreprinderile și serviciile publice.

Liz Truss: Campanie plină de promisiuni destul de vagi

Politica economică a fost, bineînțeles, în centrul acestei campanii lungi și foarte de dreapta, care a părut, uneori, în dezacord cu înrăutățirea dramatică a crizei din timpul verii.

Liz Truss a cucerit alegătorii promițând reduceri masive de taxe și adoptând un ton foarte dur împotriva sindicatelor.

Pe de altă parte, Rishi Sunak, un bogat fost bancher, a pierdut puncte prin faptul că a pledat pentru un realism economic departe de „basme” și a fost văzut ca un tehnocrat incapabil să înțeleagă dificultățile oamenilor de rând.

Duminică, Truss a dat asigurări că, odată aleasă, va acționa „din prima săptămână” pentru a-i ajuta pe britanici cu facturile la energie, dar a refuzat să precizeze natura concretă a măsurilor pe care intenționează să le ia.

Potrivit mai multor pubicații britanice, ea ia în considerare o înghețare a prețurilor la energie. Ea a subliniat, de asemenea, că va prezenta „în decurs de o lună” un proiect de reformă fiscală pentru a face față crizei.

În două ziare populare, The Sun și Daily Mail, Truss a promis că va „face totul” pentru a se asigura că britanicii au „posibilitatea de a ajunge cât mai departe cu talentul și munca lor”.

Deși ea a cucerit baza electorală a partidului de guvernământ din Marea Britanie, 52% dintre britanici cred că va fi un prim-ministru prost sau foarte prost, potrivit unui sondaj recent YouGov.

Nu este sigur că promisiunile ei vagi vor fi suficiente pentru a calma nemulțumirea socială care zguduie țara ca niciodată de la anii Thatcher (1979-1990), în condițiile în care mai sunt doi ani până la alegerile generale din 2024.

Al 15-lea premier din era Elisabetei a II-a

„Vara nemulțumirilor”, cu multiple greve în transporturi, servicii poștale, spitale și în rândul avocaților din domeniul penal, a creat un social exploziv pentru viitorul guvern britanic.

Și asta într-o perioadă de cvasi-vacanță a puterii, cu un prim-ministru demisionar total absent, plecat de două ori în călătorii în străinătate cu familia.

Dar, în timp ce ambii candidați conservatori s-au străduit să pledeze pentru „schimbare” după epoca Johnson, plină de scandaluri, o parte a membrilor Partidului Conservator îi simt deja lipsa fostului prim-ministru.

Boris Johnson a refuzat să susțină public pe oricare dintre candidați și l-a asigurat pe succesorul său de sprijinul său într-un mesaj de adio publicat în Sunday Express, afirmând că ambii finaliști sunt „mai mult decât capabili” să ocupe postul.

Cu toate acestea, el nu a exclus o revenire în politică.

El își va înmâna marți demisia Elisabetei a II-a la reședința de vară a Reginei din Balmoral, Scoția, o premieră pentru suverana în vârstă de 96 de ani, care se deplasează cu dificultate și nu va veni la Londra.

Succesorul lui Johnson va deveni cel de-al 15-lea șef de guvern în cei 70 de ani de domnie ai Elisabetei a II-a.