UE negociază dur cu Ungaria. Miliarde de euro pentru Budapesta în schimbul împrumutului pentru Ucraina
Uniunea Europeană negociază cu Ungaria pentru a debloca ajutoare de miliarde de euro în schimbul renunțării de către Budapesta a veto-ului privind extinderea unui împrumut comun pentru Ucraina, relatează Reuters.
Executivul UE a reiterat faptul că recentele schimbări pentru îmbunătățirea garanțiilor anticorupție în Ungaria nu au rezolvat îngrijorările legate de starea democrației din țară și nici nu justifică acordarea unor fonduri în valoare de până la 13,3 miliarde de euro.
Cu toate acestea, Comisia Europeană a lăsat deschisă posibilitatea ca celelalte 26 de state membre ale blocului comunitar să recompenseze Budapesta pentru ultimele sale măsuri de soluționare a preocupărilor de lungă durată atunci când vor lua o decizie finală.
Încercând să deblocheze accesul la bani, premierul naționalist ungar, Viktor Orban, se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din cei 12 ani de guvernare, în condițiile în care inflația internă a urcat la 26% în această lună, datoria de stat a crescut vertiginos, iar economia se așteaptă să încetinească puternic anul viitor.
UE a blocat fondurile Ungariei
UE a blocat fondurile din cauza îngrijorărilor legate de corupție și de independența judiciară redusă din Ungaria, care, la rândul său, a blocat prin veto la împrumutul UE acordat Kievului și o propunere de impozit global pe profit.
„Iau act de eforturile depuse până în prezent de Ungaria pentru a aborda mai multe dintre măsurile de remediere”, a scris comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, într-o scrisoare.
„Riscul global pentru bugetul Uniunii Europene rămâne neschimbat… acest lucru nu s-a schimbat în lumina ultimelor modificări legislative adoptate în Ungaria”, a mai spus Hahn.
Un diplomat de rang înalt al UE este îngrijorat că Ungaria va bloca şi noile sancţiuni împotriva Rusiei pe care blocul european ar urma să le adopte.
Orban, aflat la putere din 2010, a cultivat legături strânse cu Moscova și a blocat în mod repetat sancțiunile UE împotriva Rusiei. Premierul ungar, care se autointitulează „iliberal”, s-a luptat cu partenerii UE în ceea ce privește libertățile media și academice, drepturile migranților și comunității LGBT.
Organismele internaționale de supraveghere spun că Orban a canalizat de mult timp fonduri UE către asociații pentru a se consolida la putere. Orban susține că Ungaria nu este mai coruptă decât alte țări.
Situația depinde în mare măsură de Budapesta
Surse au declarat pentru Reuters că țările UE ar putea să se uite la ultimele modificări juridice ale Ungariei pentru a aproba condiționat planul de cheltuieli pentru redresare națională al Ungariei în valoare de 5,8 miliarde de euro și pentru a reduce de la 7,5 miliarde de euro valoarea altor fonduri care urmează să fie blocate.
Această discuție ar urma să aibă loc abia luni, au precizat surse pentru Reuters, adăugând că orice decizie privind fondurile pentru Ungaria va depinde și de faptul dacă Budapesta va acționa în privința celor două dosare blocate.
Situația complexă ar putea ajunge la cel mai înalt nivel al UE, atunci când cei 27 de lideri naționali ai blocului, inclusiv Viktor Orban, se vor întâlni la 15-16 decembrie.
UE și Ungaria vor concensii
În condițiile în care forintul maghiar a scăzut cu 11% față de euro în acest an, Orban a încercat să ajungă la o înțelegere cu Comisia, creând o agenție anti-fraudă pentru a debloca fondurile UE, printre altele.
Dar Comisia a spus că nu este suficient, recomandând înghețarea a 7,5 miliarde de euro, adică 65% din fondurile de dezvoltare alocate Ungariei din bugetul UE până la sfârșitul anului 2027, din cauza riscurilor de corupție. Un vot final ar trebui dat pe 19 decembrie, însă termenul a tot fost amânat.
De asemenea, Comisia a refuzat să aprobe alocarea a aproximativ 5,8 miliarde de euro pentru Ungaria dintr-un fond al UE creat pentru a ajuta țările să se redreseze în urma pandemiei COVID, invocând independența insuficientă a instanțelor față de politicieni.
Termenul limită, care este sfârșitul anului, crește presiunea, ambele părți încercând să obțină concesii.