Alegeri legislative în Spania, duminică. Scrutinul, al patrulea în 4 ani, ar putea aduce la guvernare extrema dreaptă pentru prima oară de la dictatura lui Franco
Spaniolii îşi vor întrerupe vacanţa de vară pentru a vota duminică pentru un nou parlament, după o campanie electorală în care niciun partid nu şi-a câştigat un avantaj decisiv, dar a dat prilejul unor schimburi de replici iritate între principalii candidaţi la funcţia de prim-ministru. Scrutinul, care intervine în timp ce Spania se află la preşedinţia Consiliului UE, ar putea aduce la putere, pentru prima dată de la dictatura lui Franco, un partid extremist, relatează Reuters.
Sondajele de opinie arată că Partidul Popular (PP) al lui Alberto Nunez Feijoo, din opoziţia conservatoare, îi va învinge pe socialiştii (PSOE) ai lui Pedro Sanchez, aflaţi la guvernare, dar nu va reuşi să obţină o majoritate parlamentară absolută. Pentru a obţine majoritatea celor 350 de locuri de care are nevoie pentru a forma un guvern, PP ar trebui aproape sigur să se alieze cu Vox, un partid antiimigraţie şi antifeminist, ceea ce ar putea oferi extremei drepte un rol în guvern pentru prima dată de la sfârşitul dictaturii lui Francisco Franco în 1975.
Alegerile naţionale trebuiau să aibă loc spre sfârşitul anului, dar premierul Sanchez a convocat în mod neaşteptat un scrutin anticipat după ce stânga a avut rezultate proaste în alegerile locale din mai. Mişcarea a fost o încercare aparentă de a depăşi PP, forţându-i pe conservatori să facă campanie electorală în timp ce negociau înţelegeri incomode de coaliţie, după scrutinul local, cu Vox.
Ce spun sondajele înaintea alegerilor legislative din Spania
Sondajele sugerează că PP va obţine puţin peste o treime din voturi, iar PSOE puţin sub o treime. O medie a sondajelor de opinie din Spania care au publicat proiecţii privind numărul de locuri – GAD3, 40db, Sigma Dos, IMOP şi Simple Logica – arată că PP şi Vox obţin împreună 176 de locuri, numărul exact necesar pentru o majoritate. Unele dintre sondajele din 17 iulie, care a fost ultima zi în care puteau fi publicate sondaje preelectorale, au indicat însă că aceştia nu vor reuşi să obţină acest rezultat.
Pe de altă parte, socialiştii şi Sumar, blocul de stânga al vicepremierului Yolanda Diaz, ar obţine împreună 141 de locuri.
Aşa cum spera PSOE, popularitatea PP a fost uşor afectată de negocierile cu Vox, partid condus de un fost membru PP, Santiago Abascal, ale cărui opinii extremiste au fost încorporate în acordurile de coaliţie dintre cele două partide de dreapta.
Între timp, Sumar a încheiat o alianţă cu partidele de stânga şi a câştigat teren.
Cu toate acestea, 54% dintre alegători au considerat că Feijoo a câştigat o dezbatere televizată în direct şi prost moderată cu premierul Sanchez, faţă de 46% care l-au văzut mai convingător pe prim-ministru, potrivit unui sondaj Sigma Dos.
Ce votează spaniolii
Secţiile de votare se deschid duminică la ora locală 9:00 (10:00, ora României). 37,4 milioane de spanioli sunt înregistraţi pentru a vota, dintre care 2,3 milioane în străinătate, iar 1,6 milioane vor vota pentru prima dată. Cel puţin 2,5 milioane s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă.
În total, vor fi aleşi 350 de deputaţi şi 208 senatori. Listele de partid pentru deputaţi sunt închise, astfel că alegătorii aleg un partid, şi nu un candidat anume. În schimb, au de ales nominal până la trei senatori regionali.
Secţiile de votare se închid la ora locală 20:00 (21:00, ora României), cu excepţia Insulelor Canare, care sunt cu o oră în urmă.
Partidul câştigător ar urma să fie anunţat înainte de miezul nopţii.
Când va fi format un nou guvern?
Noul parlament trebuie să fie constituit până la 17 august, când cel mai în vârstă deputat este numit preşedinte temporar. Legislatorii votează în aceeaşi zi pentru a alege un preşedinte permanent, un eveniment care indică modul în care se aliniază blocurile şi puterea lor relativă.
Regele Felipe al VI-lea va începe să se întâlnească cu liderii partidelor la scurt timp după aceea pentru a le asculta pledoariile, iar apoi trebuie să propună un candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Nu există o limită de timp pentru negocierile în vederea formării unui guvern.
Dacă candidatul propus de rege nu reuşeşte să obţină majoritatea absolută în cadrul unui vot parlamentar, 48 de ore mai târziu are loc o nouă rundă care necesită doar o majoritate simplă. Dacă pierde din nou, regele trebuie să aleagă un nou candidat.
Dacă niciun candidat nu asigură majoritatea în termen de două luni de la primul vot, trebuie convocate noi alegeri.
Patru scrutine în patru ani
Spania a organizat patru scrutine legislative în ultimii patru ani, deoarece nu s-a putut ajunge la acorduri de coaliţie, unele blocaje durând chiar şi şase luni. Analiştii sunt de acord că, de data aceasta, dacă PP şi Vox nu pot ajunge la un acord, noi alegeri sunt o posibilitate clară.
Votul va avea loc în plină vară, cu temperaturi care vor depăşi probabil 40 de grade Celsius în unele părţi din sudul țării. În condiţiile în care milioane de spanioli sunt în vacanţă şi mai mulţi spanioli ca niciodată votează prin corespondenţă, sindicatele şi PP şi-au exprimat îngrijorarea că unii alegătorio riscă să fie lipsiţi de drepturi electorale din cauza blocajelor administrative.
Participarea la vot a scăzut de la 80% la alegerile de după moartea lui Franco, la 66% în noiembrie 2019. De data aceasta, apatia alegătorilor, combinată cu vacanţa şi vremea caldă, ar putea afecta şi mai mult prezenţa la vot. (Sursa: News.ro)