Sari direct la conținut

Zelenski este „un tip dur, un adevărat texan", spune George W. Bush / Avertismentul despre Vladimir Putin

HotNews.ro
George W. Bush, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
George W. Bush, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Fostul preşedinte american George W. Bush consideră că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este un tip atât de dur, încât ar putea fi din Texas, scrie POLITICO. Fostul preşedinte american avertizează că Putin s-ar putea să nu se oprească la Ucraina, potrivit News.ro

Vorbind prin legătură video la o conferinţă care a avut loc vineri la Kiev, Bush a spus că îl vede pe liderul rus Vladimir Putin cu ambiţii de a construi un imperiu şi de aceea s-ar putea să nu se oprească la invadarea Ucrainei.

În ceea ce-l priveşte pe Zelenski, Bush a glumit: „Ei bine, el este un tip dur, este un texan adevărat”.

Deşi Bush s-a născut în Connecticut, el a fost crescut în Texas.

Bush a mai avertizat că va fi din ce în ce mai greu ca americanii să fie convinşi că a ajuta Ucraina este în interesul lor. „În primul rând, Ucraina trebuie să abordeze corupţia. O remaniere recentă în guvern mi-a arătat că Zelenski vrea să facă acest lucru”, a spus Bush, referindu-se la înlocuirea ministrului apărării, Oleksii Reznikov, după ce instituţia pe care o conducea a fost implicată în mai multe scandaluri de corupţie.

Avertisment: Putin s-ar putea să nu se oprească la Ucraina

Bush a mai spus că dacă Putin nu este oprit în Ucraina, SUA vor trebui să se implice în ajutarea unor ţări precum Polonia, Lituania şi Letonia.

„Situaţia din Ucraina contează pentru securitatea SUA. SUA trebuie să sprijine în continuare oameni precum Zelenski, atunci când dau dovadă de curaj”, a explicat Bush.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro