Sari direct la conținut

„12 ore de discuții în două zile”: Blinken s-a întâlnit cu vicepreședintele chinez în marja reuniunii ONU

HotNews.ro
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Foto: Alex Brandon / AFP / Profimedia
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Foto: Alex Brandon / AFP / Profimedia

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, s-a întâlnit luni, la New York, cu vicepreședintele chinez Han Zheng, argumentând necesitatea unei gestionări „responsabile” a relațiilor tensionate cu Beijingul, potrivit AFP.

„Cred că este un lucru bun că există mai multe întâlniri la nivel înalt” între SUA și China, a declarat el la începutul întâlnirii cu oficialul chinez, care a avut loc la misiunea chineză la ONU din New York.

Scopul discuțiilor a fost „să ne asigurăm că menținem liniile de comunicare deschise și că demonstrăm că gestionăm relația dintre cele două țări ale noastre într-un mod responsabil”, a spus el.

Washingtonul și Beijingul își dublează eforturile pentru a calma o relație tumultoasă.

Întâlnirea de luni, în marja Adunării Generale anuale a Națiunilor Unite, are loc după o întâlnire în weekend, în Malta, între consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, și șeful diplomației chineze, Wang Yi.

„Cele două părți au avut discuții sincere, substanțiale și constructive”, a precizat Casa Albă într-un comunicat în weekend.

Un înalt oficial american, care a cerut să rămână anonim, a declarat că întâlnirea a durat în total douăsprezece ore pe parcursul a două zile și a amintit că ultima întâlnire de acest tip și la acest nivel a avut loc în luna mai a anului trecut.

În aceeași perioadă, în primăvară, președintele american a prezis un „dezgheț” al relațiilor sino-americane, care se deterioraseră în februarie în urma survolării Statelor Unite de către un balon chinezesc.

China și SUA s-au „angajat să se consulte” în mai multe domenii, în special în ceea ce privește „evoluțiile politice și de securitate în regiunea Asia-Pacific”, potrivit sursei de la Casa Albă.

Statele Unite și China au reluat dialogul în ultimele luni cu o succesiune de vizite la Beijing ale unor înalți oficiali americani, printre care Antony Blinken.

Acest dialog ar putea prefigura un posibil tête-à-tête între Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping cu ocazia următorului summit APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) de la jumătatea lunii noiembrie de la San Francisco (California), dar nici Washingtonul, nici Beijingul nu au confirmat acest lucru în acest stadiu.

Relațiile bilaterale rămân tensionate, disputele comerciale, expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud și chestiunea insulei democratice autonome Taiwan fiind încă piedici majore.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro