Sari direct la conținut

UE nu mai vorbește acum de suspendarea ajutorului pentru palestinieni ci de „revizuire”

HotNews.ro
Uniunea Europeană, Foto: freepik.com
Uniunea Europeană, Foto: freepik.com

UE își va revizui ajutorul pentru dezvoltare acordat palestinienilor în urma atacului Hamas asupra Israelului, a anunțat luni seară Comisia Europeană, fără a mai face referire la o suspendare anunțată de unul dintre comisarii săi, spre disperarea unora dintre cele 27 de state membre, potrivit AFP.

Comisia Europeană a anunțat că lansează „o reexaminare urgentă a asistenței acordate de Uniunea Europeană Palestinei”, în condițiile în care, cu câteva ore mai devreme, unul dintre comisarii săi, Oliver Varhelyi, a anunțat suspendarea tuturor plăților prevăzute în cadrul acestui ajutor pentru dezvoltare.

„Toate plățile suspendate imediat, toate proiectele reexaminate, toate bugetele proiectelor, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluarea întregului program”, a declarat comisarul ungar pentru vecinătate și extindere într-un mesaj pe X (fostul Twitter).

„Amploarea terorii și brutalității împotriva Israelului și a poporului său marchează un punct de cotitură. Nu este posibil să continuăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat comisarul, în ajunul unei reuniuni extraordinare de urgență a miniștrilor de externe ai UE, convocată în urma atacului Hamas asupra Israelului.

Guvernul de stânga spaniol şi-a exprimat luni „disconfortul” şi „dezacordul” în urma deciziei anunţate de Comisia Europeană de suspendare a ajutorului UE pentru palestinieni după atacul Hamas, informează AFP

Şeful diplomaţiei spaniole, „José Manuel Albares, a avut o discuţie telefonică cu comisarul (european Oliver Varhelyi) pentru a-i comunica dezacordul său faţă de această decizie”, cerând ca ea să fie introdusă pe ordinea de zi a reuniunii de marţi a miniştrilor de externe din UE, a indicat ministerul de externe de la Madrid.

Citește și:

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro