Sari direct la conținut

Finlanda anunță că va amplasa bariere la frontiera cu Rusia la miezul nopții

HotNews.ro
Punctul de trecere a frontierei din Nuijamaa, la granita dintre Finlanda si Rusia, Foto: Vesa Moilanen-Lehtikuva / Sipa Press / Profimedia Images
Punctul de trecere a frontierei din Nuijamaa, la granita dintre Finlanda si Rusia, Foto: Vesa Moilanen-Lehtikuva / Sipa Press / Profimedia Images

Finlanda va amplasa bariere la punctele de trecere a frontierei finlandezo-ruse pe care intenționează să le închidă la miezul nopții, ora locală, a anunțat vineri Garda de Frontieră finlandeză, potrivit Reuters.

Guvernul finlandez a decis joi să închidă patru din cele nouă puncte de trecere a frontierei cu Rusia, ca răspuns la solicitanții de azil care intră în țara nordică prin granița sa estică. Cele patru puncte de trecere sunt în mod normal cele mai aglomerate.

„Scopul nostru este să folosim dispozitive de tip barieră pentru a împiedica intrarea”, a declarat presei șeful pentru afaceri internaționale al Gărzii de Frontieră, Matti Pitkaniitty, adăugând că măsurile Finlandei sunt un răspuns la schimbările în politica de frontieră a Rusiei.

Aproape 100 de solicitanți de azil au intrat vineri până la prânz în Finlanda dinspre Rusia, au anunțat autoritățile.

Începând de sâmbătă, solicitanții de azil care sosesc prin Rusia vor putea să își depună cererile doar la două puncte de trecere a frontierei nordice, la Salla și Vartius, a declarat Pitkaniitty.

„Grăniceri ruși au escortat persoane la graniță”

Cei peste 200 de solicitanți de azil care au sosit în Finlanda în această săptămână au determinat liderii finlandezi să acuze Rusia că ar fi dirijat persoane către graniță, acuzație pe care Rusia a negat-o.

Închiderea punctelor de graniță vine la câteva zile după ce premierul finlandez Petteri Orpo a declarat că autoritățile ruse de frontieră au început să permită unor persoane să ajungă la granița cu Finlanda, chiar dacă acestea nu au documentele necesare și că „este evident că aceste persoane sunt ajutate să ajungă la frontieră”.

Premierul Finlandei a spus de asemenea că „grăniceri ruși au escortat și transportat persoane pentru a ajunge la graniță”.

În cursul weekendului trecut, poliția de frontieră finlandeză a anunțat că un număr neobișnuit de persoane, cu precădere solicitanți de azil, au sosit la punctele de trecere a frontierei din sud-estul Finlandei în ultimele luni.

„Unor persoane care nu dețin documente de călătorie valabile și care vin să solicite azil li s-a permis să ajungă la granița finlandeză. În acest sens, aceasta pare a fi o decizie foarte conștientă”, a mai spus Petteri Orpo, subliniind că autoritățile ruse și-au schimbat clar comportamentul în această privință.

Mikko Lehmus, directorul centrului de analiză a riscurilor din cadrul serviciului de grăniceri al Finlandei, a declarat că majoritatea solicitanților de azil provin din Irak, Yemen și Somalia.

Situația pare să amintească de criza artificială a migranților provocată de Belarus la sfârșitul anului 2021 la granițele sale cu Polonia și Lituania.

Tensiuni între Finlanda și Rusia după aderarea țării nordice la NATO

Ministrul finlandez al apărării Antti Haakkanen a vorbit la rândul său despre situația de la graniță, afirmând că „se vede o intrare controlată”.

El a precizat că îi va informa, printre alții, pe secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și pe Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell despre traficul transfrontalier neobișnuit, atunci când miniștrii apărării din Finlanda, Estonia și Suedia vor prezenta la Bruxelles o imagine de ansamblu asupra situației din Marea Baltică.

„Nu există dovezi în sine asupra faptului că acestea sunt legate între ele în vreun fel – [avarierea gazoductului] Balticconnector sau aceste puncte de trecere a frontierei. Dar toate acestea trebuie luate foarte în serios”, a afirmat Hakkanen.

Finlanda a devenit în luna aprilie a acestui an ultima țară care s-a alăturat Alianței Nord-Atlantice, renunțând la neutralitatea sa istorică în lumina invaziei rusești din Ucraina.

Finlanda și Rusia și-au expulzat reciproc diplomați în lunile care au urmat în urma unui incident ce a avut loc la începutul lunii mai la consulatul rusesc de pe insula demilitarizată Aland, un teritoriu finlandez.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro